Dormi și simți cum un soare puternic își lasă razele sclipitoare să-ți deranjeze somnul. Te uiți la el urât și îți dai seama că trebuie să-ți faci curaj să părăsești plapuma caldă și perna mult prea moale. Însă te rogi în gândul tău să nu fie încă ora la care ești nevoită totuși să sari din pat. Întinzi mâna spre telefon, nu-l găsești și te bucuri. Poate în lumea aceasta în care te-ai trezit în această dimineață, timp nu există, poate au dispărut toate sursele care anunță cât este ora. Însă dintr-odată simți că l-ai găsit, că nu dispăruse nicăieri, pur și simplu ochii care vroiau să mai rămână închiși, ți-au oferit o mică plăcere. Am putea să zicem că a fost un fel de păcăleală. Și totuși trebuie să-i deschizi să vezi cât timp ți-a mai rămas să stai lenevită în pat. E ora 6 abia, vai ce bucurie, nu știi cum să ți-o manifești, dar îți dai seama, că nu mai ai mult timp, deci te întorci pe o parte și te prefaci că nu știi de existența soarelui și nici nu l-ai observat, o unică plăcere mai ai: să dormi, să dormi muult!
Aceste 30 de minute trec atât de repede, încât îți pare că prima ta alarmă vrea să te omoare. Și o rogi să nu mai sune, să uite de tine, căci încă nu dorești să pleci, încă nu dorești să te scoli. Te uiți cu atâta jale la telefon și îl cerți în gândul tău: „Iarăși, TU, îmi strici somnul! Taaaci! Liniște! Calmează-te! Vreau să mai dorm!”.
Când crezi că alarma a uitat de tine, mai trec 5 minute și iarăși îți aduce aminte: „Hai, chiar trebuie să te scoli! Știi, că trebuie! Lasă că știu eu că m-ai auzit! Mai repede sus!”. Și tu iarăși te uiți urât la acel sărman telefon, care nu ți-a făcut nimic și parcă ți-ar veni să plângi pentru el, când știi cu ce privire ucigătoare îl răsplătești pentru că el îți face o favoare mare, te trezește ca să nu întârzii. Atunci îți dai seama și îi zici: „Încă cinci minute, te roog!”. Și telefonul se uită binevoitor la tine și te mai lasă să dormi, căci ce ar putea să facă el?
Și trec și cele cinci minute, din păcate. Și auzi iarăși alarma, care îți reamintește că e timpul, că i-ai promis că te vei trezi peste cinci minute, dar totuși nu poți să te ții de promisiune și îi spui: „O ultimă dorință, te rog, te rog!”. De parcă în momentul acela nu ar trebui să te scoli pentru a mai trăi o zi, dar ar trebui să mori… Și telefonul, se uită sever la tine: „Încă o dorință? Iarăși încă una? Ție nu-ți e rușine, domnișoară? Mai repede, sus! Ia uite ce maniere! Nu, nu, așa ceva nu e admisibil!” Însă tu nici nu-l mai auzi, ai dispărut din nou în lumea viselor și plutești așa frumos printre ele, când dintr-odată simți că un sunet ciudat îți invadează plutirea și îți reamintești: „Chiar trebuie să te trezești, nu mai ai nicio putere să te lupți cu alarma ta, care acum e mult prea enervată pe tine, pentru că de câteva ori i-ai promis că te trezești și nu ai făcut decât să te întorci din nou și din nou cu spatele la ea. Câtă lipsă de politețe din partea ta! Rușine să-ți fie!”
În acel moment îi răspunzi alarmei: „Ohh, bine, bine, m-ai convins. Mă scol din pat!”. Și te scoli și te așezi în pat și te gândești cumva să mai șuguiești cu ea, să te prefaci că te scoli, ea să nu observe, dar tu să dormi și numai încerci să închizi ochii și se aude o altă alarmă: „Haaa, ai crezut că nu-mi dau seama ce vrei să faci? Mai repede sus, nerușinato! De cât timp mă trezesc dimineața cu tine, crezi că nu știu ce-ți trece prin căpșorul acela al tău?”.
Și din păcate, chiar te ridici din pat, pui telefonul pe masă și intri în baie, unde vrei nu vrei, stai mai mult de 10 minute, apa rece îți mai reamintește încă o dată că într-adevăr e dimineață și că într-adevăr e timpul să te grăbești, mai ai atâtea de făcut! După ce ai mai băut și un pahar mare de apă, se zice că așa e mai bine, să bei dimineața, pe răcoare, un pahar mare cu apă! Și-l bei, chiar nu ai de ales!
Apoi îți pregătești apă pentru un ceai de melisă, care te liniștește enorm de mult și după aromă și după gust și pleci liniștită în cameră, unde îți aduci aminte că trebuie să-ți alegi hainele cu care trebuie să te îmbraci și te uiți prin garderobă ce ai putea să porți azi. Și privești o rochie și te gândești că e prea scurtă și îți pare rău că te-ai înălțat și-ți este mică. Te uiți la altă rochie și te gândești că ai purtat-o cu o zi în urmă și te decizi să porți niște pantaloni și un tricou mai colorat, pentru că în ei te simți în siguranță, știi că ești stăpână pe tine și pe corpul tău. După ce te-ai îmbrăcat, te îndrepți spre bucătărie pentru a-ți savura ceaiul de melisă și sandwich-ul de dimineață.
După care mai intri încă o dată în baie, faci ce mai ai de făcut, nu mai deschidem și aici parantezele, timpul doar trece și tu aproape întârzii. Intri în cameră ta, te machiezi așa puțin și îți iei gentuța, te mai uiți încă o dată în oglindă pentru a te convinge cât de bine arăți și apoi te îndrepți încet spre ieșire. Și ziua încetul cu încetul începe și dispare răcoarea cu care te-ai trezit și realizezi faptul că ai de înfruntat încă o nouă zi. Îți pui masca și mergi pe drum, încercând să-ți dai seama ce mască vei purta azi masca omului fericit și mulțumit de sine sau masca omului serios. Și alegi masca omului serios și mergi mândră pe drum cu mult curaj pentru a-i învinge pe cei care nu-s de partea ta și pentru a reveni acasă doar cu o victorie, victoria ta!
Cu drag,
G
chezgeorgiana 