Cum l-am descoperit pe Jack Kerouac și al său roman „Pe drum”?

„Nu-i așa că ne începem viața ca niște copii nevinovați care au încredere în tot ce văd în jur?”

În spatele fiecărei cărți pe care o citesc, există o poveste.

Am achiziționat această carte după ce mi-a fost recomandată de un tânăr stagiar francez, pe care l-am întâlnit în februarie 2016, în Constanța. Îi plăceau hipsterii din anii 50 și modul lor de viață: părul lung, călătoriile de-a lungul lumii, muzica pe care o ascultau și libertatea pe care o căutau neîncetat.

Anul acesta am găsit-o în lista cu titlurile propuse de cei de lai haibun.md pentru challenge-ul din ianuarie. Am decis să o citesc, fiindcă o aveam de aproape un an și nu i-am oferit atenția de care avea nevoie.

Este un roman cu accente autobiografice. M-a atras lumea din anii 50, cu toate că au existat fapte și decizii din viața protagoniștilor pe care le-am criticat și pentru care nu am putut să îi apreciez.

În acest roman am descoperit mai multe tipuri de libertate : libertatea manifestată prin călătoriile de-a lungul Americii (au reușit să viziteze estul, vestul, sudul și nordul); libertate prin ascultarea muzicii bop (jazz-ul, swing-ul), muzicii mambo; libertate prin condusul cu  viteze excesive, o senzație similară zborului; libertate în exprimare : discuții interminabile care se încheiau abia când persoanele implicate în convorbire nu mai reușeau să-și țină ochii deschiși; libertate prin excesul de alcool și droguri; libertate prin nelegarea de o anumită persoană pentru mult timp, nici chiar căsătoria sau apariția copiilor, nu-l puteau opri pe Dean Moriartry să nu-și ia bagajele într-o bună zi și să plece; libertate prin încercarea mai multor tipuri de joburi, începând cu cele mai nesemnificative și mai de jos.

În această carte totul depășește extremul, nu există limite, nu există riscuri de care să le fie frică. Se conduc după principiul : „Totul sau nimic!”. Când ascultă muzică ei nu o fac doar pentru divertisment, pentru ei muzica este un mod de a trăi, de a vedea prin muzică, de a analiza fiecare membru al unui band din punct de vedere psihologic: „Prez are grijile tehnice ale unui muzician care cântă pentru bani, e singurul bine îmbrăcat, uite cum intră în panică dacă trage vreun falset, dar uită-te la șeful lor ce calm e, (…), pe el îl interesează doar cum sună muzica, doar grava ei exuberanță.” „… în timp ce artistul negru cânta gânditor și demn, puștiul înalt, subțirel și blond de pe Curtis Street, Denver, îmbrăcat cu blugi și curea cu ținte, ținea muștiucul în gură, așteptându-i pe ceilalți să termine, și când asta se întâmplă, începu el și zău că trebuia să te uiți în jur să vezi de unde venea soloul, pentru că răsuna dinspre buze care zâmbeau angelic și era un solo ca de basm, blând, dulce. Singuratic ca America, un țipăt ascuțit în noapte.”

Protagoniștii nu au problemele pe care le au cei din jur. Pe ei nu-i zbuciumă gândul că mâine s-ar putea să nu mai aibă nici un ban sau s-ar putea să nu mai aibă ce să mănânce, sau unde să doarmă. Acestea sunt niște gânduri ale oamenilor de rând. În timp ce mulțimea nu conștientiza că are doar o viață și ar trebui să o trăiască la maxim, fără griji inutile, protagoniștii nu doar că erau conștienți, dar și experimentau aceste trăiri. „Acuma uită-te şi tu la ăia din faţă. Au griji, numără kilometrii, se gândesc unde-or să doarmă la noapte, câţi bani costă benzina, cum e vremea, cum o să ajungă acolo şi, cu toate astea, ei or să ajungă acolo oricum, ştii. Dar ei nu ştiu decât să se agite şi să trădeze timpul cu false urgenţe şi altele, temători şi plângăcioşi, sufletele lor nu se vor linişti până nu se vor agăţa de o grijă clară şi dovedită şi, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecvată şi vor umbla aşa, cu un aer nefericit, şi timpul va trece pe lângă ei şi ei ştiu asta şi asta-i nelinişteşte îngrozitor.”

Deseori au rămas fără un ban în buzunar, fără mâncare. Salvatore Paradise, a experimentat moartea clinică din această cauză. (Ieșirea din timp este o temă pe care am întâlnit-o la Mircea Eliade, în „Noaptea Sânzienelor”, o temă pe care nu m-am așteptat să o reîntâlnesc atât de repede în lecturile mele.) „Pentru o clipă doar, reușisem să ajung la acea culme a extazului pe care dorisem dintotdeauna s-o ating, ieșirea completă din timpul cronologic în tărâmul umbrelor veșnice și miracolul simțit în întunecimea lumii muritoare și senzația că moartea mă îmboldește să merg înainte, ca o fantomă care se urmărește pe sine însăși, iar eu mă grăbesc, precum marinarii legați la ochi, pe o scândură de unde toți îngerii s-au aruncat în genunea sfântă a necreatului pustiu (…) Am înțeles că murisem și renăscusem de infinite ori, dar nu-mi mai reaminteam…”

Cu toate că există cititori care îi critică romanul, Jack Kerouac a abordat subiecte actuale și veritabile inspirate din anii în care a trăit, nu doar a existat. Chiar și dacă protagoniștii pe care i-a creat nu reprezintă niște exemple demne de urmat, în totalitate,. Aceștia au și trăsături sau principii de viață pentru care merită să îi respecți și să începi să înțelegi că nu are sens să ne facem griji de la probleme minuscule, pentru că ele peste un anumit timp dispar, iar în locul lor apar altele. Nu e cazul să ne chinuim neîncetat mintea cu astfel de inutilități.

 „Toată lumea veniseră aici (la Hollywood) ca să facă film. (…) Viața nu era ca-n filme.”

„Cum să vorbești despre sentimentul pe care-l ai când te desparți de oameni și vezi cum siluetele lor rămân în urmă și apoi dispar cu desăvârșire?”

Cu drag, 
Georgianadsc_1152

Anunțuri

Interviu cu Augustina Șiman: „Mi-am descoperit pasiunea pentru scris descoperindu-mă…”

Este primul interviu jurnalistic pe care îl realizez, de aceea nu fiți prea duri! ))

Augustina Șiman este o tânără scriitoare care la vârsta de doar 25 de ani poate să se mândrească cu pasiunea sa pentru scris prin lansarea câtorva cărți nu doar în format clasic, dar și audio. O tânără scriitoare optimistă care urmează să își lanseze în curând o altă carte : „Despre ea”. Cum a reușit să ajungă femeia de azi și să fie îndrăgită de cititori, vă invit să descoperiți în interviul de mai jos.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?
Totul a început la vârsta de 7 ani când am scris prima poezie. M-au atras terminațiile ei, și ceea ce credeam eu, pe atunci, a fi o invenție personală s-a dovedit a fi existentă cu foarte mult timp înainte de nașterea mea și cu mult mai complexă și amplă decât percepția unei copile.
A fost un impuls instinctiv, firesc, profund imprimat în matricea mea, de a-mi înșira stările în cuvinte. Cu anii am găsit tot mai multe cuvinte – care au crescut din poezii de o strofă în poeme lungi și ulterior în texte de câteva foi.
Mi-am descoperit pasiunea pentru scris descoperindu-mă… și scrisul devenea tot mai profund odată cu maturizarea mea.

Ai un interval al zilei în care obișnuiești să scrii?
De regulă e în mijlocul zilei… Dar pentru a reuși să scriu în mijlocul zilei trebuie să parcurg un întreg ritual. Bunăoară, dacă am scris sâmbătă înseamnă că am avut nevoie ca cel puțin toată vinerea să nu scriu un singur cuvânt – nu doar beletristic, ci și juridic sau științific. Trebuie să am capul limpede și să nu las niciun gând să mă consume. Am nevoie de răgaz și de liniște ca să aud ecourile din mine și ca să le transform în cuvinte.
Totuși, uneori aceste ecouri sunt atât de puternice încât pot să scriu oricând, la 3 dimineața, la 11 noaptea, și oriunde… Nu sunt puține textele din ce-a de-a patra carte, „Despre Ea”, care au fost începute în notițele electronice ale telefonului.

Ce reprezintă scrisul pentru tine?
O necesitate și mereu un răspuns. O necesitate fiindcă dacă nu scriu o perioadă îndelungată de timp, simt o stare de neliniște, confuzie și profundă tristețe – mereu sunt aceleași simptome ale „neexprimării”… și un răspuns fiindcă întotdeauna încep să scriu dintr-o revoltă, fără a avea o concluzie sau un raționament asupra unei anumite experiențe…

continuare…

„A treia fată” de Agatha Christie

dsc_1138

Am descoperit-o pe Agatha Christie abia în 2016, cu toate că numele ei îl văzusem pe net și prin librării de nenumărate ori.

Am devenit foarte curioasă să o descopăr abia când am citit o recenzie realizată de  T. în baza unuia dintre detectivele ei. M-a atras foarte mult sarcasmul și șiretlicurile lui Hercule Poirot.

Marea surpriză a fost atunci când am descoperit un volum al ei,  la D., care de asemenea era înnebunită de detectivele scriitoarei.

Primele romane prin care i-am cunoscut lumea ficțională a Agathei Christie au fost : „Zece negri mititei” și „Crima din Orient Express”.

Nu o să vă mint zicându-vă că le-am citit dintr-o răsuflare și etc etc. Primul roman cu acei negri mititei l-am citit în primăvară,  al doilea în august în vacanța din Puglia. Citeam pe drum spre destinația noastră, dornică de a le împărtăși lui V., C. și A. detaliile despre potențialul suspect, rugându-i să mă ajute să înțeleg anumite nuanțe despre modul în care a fost înjunghiată victima.

Lecturarea acestor romane polițiste mi-a permis să-mi descopăr pasiunea pentru cărțile despre crime și investigații. Agatha Christie a fost cea care m-a inițiat în acest gen și care mi-a demonstrat că nu poate să îți placă sau displacă un scriitor, până nu-i răsfoiești cărțile cu propriile mâini și proprii ochi.

Al treilea roman scris de Agatha Christie pe care, propriu-zis, l-am devorat și care într-adevăr mi-a furat gândurile a fost „A treia fată”. Știam că o să-mi placă din momentul în care am citit primele paragrafe.

Hercule Poirot,  despre care personajele au dubii că ar fi un bun detectiv și se înșală amarnic, ne demonstrează că atunci : „Când e vorba de crimă,  se poate întâmpla orice.”

Nimic nu-l poate opri pe investigatorul a cărui mustăcioară e mai renumită, decât însăși numele sau faptele sale, nici chiar vârsta înaintată.

Dacă în celelalte două romane exista o mână de oameni dintre care eram nevoiți să căutăm adevăratul criminal, în „A treia fată”, nu numai că nu avem potențiali suspecți, dar nici măcar nu cunoaștem victima, motivele, arma sau împrejurările crimei.

După ce am lecturat jumătate din carte, începeam să mă întreb dacă în realitate există o crimă sau e doar imaginația bogată a unei tinere drogate și chinuite de soartă.  Poirot investighează o crimă inexistentă,  în aparență :

„- Realmente nu-mi imaginez ce mai vrei, zise doamna Oliver.
Vreau o crimă, rosti Hercule Poirot.
– Sună cam violent!
– Caut o crimă și nu reușesc s-o descopăr.  Este exasperant,  aşa că îți cer să reflectezi cu mine. ” (187)

După o lungă perioadă în care chiar și eu începeam să mă îndoiesc de profesionalismul lui Poirot, acesta ne demonstrează tuturor că nimic nu e ceea ce pare și că poți să găsești crima acolo unde nu te așteptai să o găsești, iar persoanele vinovate au fost cele pe care nici nu le suspectam sau cel puțin despre al căror alibi nu credeam că pot măcar să mă îndoiesc.

Curioșilor și pasionaților genului criminal le propun să o lectureze. Cu siguranță nu veți regreta timpul petrecut alături de Hercule Poirot și doamna Oliver.

Lectură plăcută!

Cu drag, 
Georgiana

„Artista” Adrianei Ungureanu va fi lansată la Chișinău

lansare-de-carte

Vă întrebați cum ați putea să vă petreceți seara de joi,  24 noiembrie? Dacă ești un/o pasionat(ă) de lectură ai accesat link-ul potrivit.  Dacă nu faci parte din categoria cititorilor înrăiți, anunță-ți prietenii care ar dori să-și petreacă seara într-un mod plăcut,  dar și util.

O nouă lansare de carte va avea loc pe 24 noiembrie 2016ora 18:00. Evenimentul se va desfășura în Chișinău, la restaurantul Villa Garden.

Este vorba despre lansarea romanului „Artista” al Adrianei Ungureanu.

Adriana Ungureanu nu este doar o simplă scriitoare.  În prezent colaborează cu o universitate în calitate de cadru didactic asociat,  este senior editor la revista științifică Cross Cultural Management,  susține seminarii de comunicare părinte – copil și pentru femeile aflate în proces de schimbare a vieții lor, se implică în acțiuni de susținere a antreprenoriatului.  Este imposibil să nu remarcăm cât de dinamică este această minunată doamnă.

Pentru a o cunoaște puțin înainte de a veni la lansare, puteți accesa site-ul care vă va direcționa spre blogul ei.

Cititind câteva dintre articolele scriitoarei am observat că este o femeie puternică,  inteligentă și foarte ambițioasă.

În unul dintre articolele sale menționează faptul că : „ … de multe ori, în viață,  facem ceea ce trebuie, lăsăm deoparte ceea ce ne place și ce ne împlinește la nivel sufletesc.” Cu toate acestea a obținut destul de multe și e evident că îi place ceea ce face.

O dovadă neîndoielnică că face nu doar ceea ce trebuie sunt cărțile sale : „Femeia la 40 de ani.  Pe Facebook” este prima sa carte de succes,  urmată de „M-am născut să te întâlnesc”,  scrisă sub presiunea doctoratului în faza lui de final. „Artista” este al treilea roman al său despre care scriitoarea afirmă că este cartea sa preferată. De ce? Urmează să aflăm joi.

Am început să lecturez romanul doamnei Ungureanu zilele acestea pentru „a testa produsul pe propria-mi piele”  și pentru a mă asigura și a vă asigura că într-adevăr este o carte care merită să fie nu doar răsfoită,  dar și devorată pagină cu pagină.

Ceea ce m-a amuzat chiar de la început a fost coincidența faptului că acum mă aflu în Cluj și chiar în Cluj începe viața acestei Artiste, născută de  părinți la fel de ambițioși ca și ea.

În seara evenimentului veți putea să procurați romanul scriitoarei Adriana Ungureanu, „Artista” cu doar 175 de lei. Pe lângă aceasta cei sau cele care vor cumpăra cartea vor avea parte de o mică surpriză din partea scriitoarei.

Pentru cei mai curioși, vă las mai jos trailerul acestei cărți.

 

Ne vedem joi!

Cu drag, 
Georgiana

Întâlnirea membrelor Clubului Cititoarelor Moderne cu scriitorul Igor Guzun

14962299_990067601103299_1114361482_n

Seara a început printr-o scurtă prezentare a membrelor Clubului Cititoarelor Moderne. Au urmat destăinuiri despre câteva momente din autobiografia fetelor, dar și despre hobby-urile lor. Unul dintre hobby-urile comune, este lectura, care ne-a adunat la acea masă „rotundă”. Discuția noastră, cu toate acestea, s-a axat în jurul vieții și operei scriitorului Igor Guzun și în special a cărții sale „Vinil”.

Igor Guzun (n. 1968) este scriitor, editor și director al Agenției „URMA ta”. A scris 14 cărți, până la apariția celei de-a 15-a, Vinil. A predat la universitate : Scrierea știrilor și Jurnalismul în situații critice, disciplină propusă de acesta.

Scriitorul nu ne-a împărtășit toate secretele sale, bineînțeles că a păstrat câteva doar pentru el, dar cu toate acestea am reușit să aflăm mai multe taine decât ne-am propus.

Am citit pentru prima dată numele și prenumele domnului Igor Guzun, când am ascultat Furio SnailsOameni și locuri dragi (autorul versurilor), melodie pe care recunosc că am ascultat-o o perioadă îndelungată. Atunci nu știam cine este acest domn și cu ce se ocupă sau că într-un viitor îndepărtat îi voi citi una dintre cărți. Darămite că voi avea posibilitatea să-l cunosc personal și să-l întreb tot ce mă interesează despre modul în care scrie,  amuzându-mă copios ascultând glume din viața sa.

Mi-a plăcut nu doar scriitorul, dar și omul Igor Guzun. Am apreciat și continui să apreciez oamenii care, în pofida titlurilor mărețe pe care le dețin nu uită să rămână oameni.

La fel ca oricare cititor, scriitorul are cărți pe care a început să le citească, dar nu a mai reușit să le termine. Printre acestea putem enumera : „Ulise” de James Joyce, despre care a adăugat că : „Probabil nu i-a venit timpul să o citesc. ” și „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. Spre deosebire de scriitor, eu am datorii colosale, recunosc.

Igor Guzun ne mărturisește că a citit 60 din cele 80 detective ale Agathei Christie. Un alt autor preferat este Stephen King. Una dintre cărțile acestuia pe care ne-a recomandat să o citim, este „Misterul regelui. Despre scris”.

Domnul Guzun menționează că dacă descoperă un scriitor bun și dacă îi place cum scrie acesta: „Mă țin de el” . Nicidecum nu va încerca să compare prima carte publicată cu celelalte care vor apărea. Le apreciază pe fiecare în parte și se delectează cu lectura cărții pe care în acel moment o răsfoiește.

O nouă carte a domnului Guzun urmează să apară într-un viitor apropiat. Pentru a ne intriga, dumnealui ne-a citit două fragmente. Mie mi-a plăcut cel despre iubire: pașii persoanei iubite din mulțimea de pași ai oamenilor care ne înconjoară, pot fi depistați foarte ușor sau despre picioarele reci care le răcesc pe cele calde, însă cu toate acestea persoana care iubește nu va fi niciodată deranjată de acest gest.

„Toate lucrurile trebuie să le faci din plăcere, nu din datorie!” Acesta a fost răspunsul la întrebarea : „De obicei când scrieți, sunteți melancolic, intrați în depresie?” Scriitorul continuă să afirme că de fapt acesta este un clișeu. Nu este nevoie pentru scriitorul nostru să sufere profund pentru a putea crea.

Ritualul de scriere al scriitorului e simplu : își notează câteva idei în telefon și în agende : una mai mică, alta mai mare. Face notițe în telefonul său așteptându-și fiica de la orele de pian.

Fiind întrebat de câte ori își citește textele, după ce le-a scris, domnul Guzun recunoaște că nu preferă să-și recitească romanele. „Nu pentru că nu sunt bune, ci pentru că după ce ai scris un text, a doua zi apreciezi altfel ceea ce ai scris. Noi mereu ne temem să greșim. Ai greșit, învață din asta și atât. Ai scris un articol, uită-te dacă e scris corect gramatical și publică-l, uită de el! După ce citești articolul peste trei zile când revii la acel articol, ești deja alt om.”

Scriitorul preferă să creeze în liniște, pentru că dacă s-ar auzi muzică de fundal, i-ar fi mai greu să creeze: „Dacă ascult muzică, sunt atent la cuvinte. Dacă găsesc o etichetă o citesc. Prefer liniștea.”

Dacă ați crezut că toți scriitorii își dedică timpul, în exclusivitate scrisului, Igor Guzun este cel care sparge stereotipurile, recunoscând că scrie doar dimineața. Nu a avut timp să încerce un alt moment al zilei, fiindcă are alte responsabilități de realizat pe parcursul zilei.

Întâlnirea cu primul scriitor de gen masculin, în cadrul Clubului Cititoarelor Moderne a avut un adevărat succes. Demult doream să-i propun Victoriei să organizeze o reuniune cu un scriitor masculin. Când am aflat că urmează să o facă, mi-am zis că probabil îmi citește gândurile. Era nevoie să discutăm cu domnul Igor Guzun pentru a cunoaște părerea acestuia despre scris și cărți și pentru a reuși să descoperim ce se află în creierul scriitorilor masculini. Misterul a fost elucidat…

Mulțumim Victoriei pentru această întâlnire frumoasă și nu în ultimul timp, domnului Guzun!

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu drag,
Georgiana

Romanul „La limită” de Diana Farca, lansat la Chișinău

Tânăra scriitoare timișoreancă Diana Farca și-a lansat pimul său roman, „La limită” la Chișinău, la Paprika Wine Pub.

O scriitoare fermecătoare atât la trup, cât și la suflet care a reușit să ne fascineze prin povestea din spatele romanului său, dar și prin experiența sa de viață. Diana are doar 27 de ani, a terminat cursurile Colegiului Național Bănătean, secția Științe Sociale, este licențiată în drept și are un masterat în dreptul afacerilor. În ceea ce privește viața profesională a Dianei, aceasta a început chiar de la 16 ani.

De-a lungul carierei sale a fost foarte activă, a lucrat în diferite domenii. „Este exact precum fac femeile când își caută un Făt-Frumos și ajung să găsească un bărbat cuminte. Așa am făcut și eu cu vocația mea.” ni se destăinuie Diana. Dacă doriți să cunoașteți mai multe detalii, îi puteți citi biografia pe site-ul său oficial.

Evenimentul a început prin prezentarea de către Tatiana Slivca a principalelor femei nu doar frumoase, dar și inteligente care au organizat tot ceea ce a urmat: Victoria Anna, fondatoarea Clubului Cititoarelor Moderne și Cristina Doba, fondatoarea Elibrăriei online. Datorită lor scriitoarea a fost primită cu brațele deschise de către cititoarele basarabence.

O sală mult prea mică pentru numărul doritoarelor de a fi prezente la destăinuirea Dianei.

Te aștepți să apară în față o scriitoare extrem de mândră grație aprecierilor mai mult pozitive, decât negative de care s-a bucurat romanul său de debut. În realitate însă am avut ocazia să cunoaștem sufletul frumos, inocent și cald al Dianei. Este imposibil să o cunoști pe Diana Farca sau să-i asculți povestea, fără să nu o îndrăgești.

Prima lansare a romanului „La limită” a avut loc la Timișoara, fiind urmată de a doua lansare la București, a treia la Alba Iulia, a patra la Râmnicu Vâlcea și a cincea la Chișinău. Romanul a fost scris timp de două luni cu mici pauze pentru rutina zilnică, în Suedia, în liniștea de lângă Marea Nordului.

Prima copie a romanului din familia ei a fost citită de către tatăl său, căruia i-au dat lacrimile. „Dar știți cum sunt bărbații… Ei nu recunosc că plâng. Mi-a zis că-l doare ochiul.”

Scriitoarea mărturisește că  a început să lucreze la un alt roman „Spitalul”, despre care nu a dorit să ne dea prea multe detalii, dar ne-a promis că-l va lansa și la Chișinău.

Evenimentul s-a încheiat prin oferirea autografelor cititoarelor care nu au ezitat să procure câte o carte cu romanul pe care abia aștept și eu să-l lecturez.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă foto

Cu drag,
Georgiana F

Rapid Fire Book Tag

Am preluat acest tag de pe blogul The Sagittarius Books, dar m-am inspirat și de la Jessie’s Blog și We are women of letters. Nu am rezistat să nu postez un articol în baza acestui quiz. Deci, să începem!

E-book or Physical Book?

Cu câțiva ani în urmă când de abia am descoperit cărțile în format electronic, eram înnebunită de ele. În acea perioadă nu aveam răbdare să citesc cărțile în format pipăibil. În plus dacă citeam o carte fizică, deseori doream s-o iau cu mine și dacă era prea mare și geanta prea mică, sufeream enorm. Din cauza aceasta prima variantă era preferata mea. Pe parcurs, însă, am început să simt nevoia să subliniez citatele care mă interesează.

Paperback or Hardback?

Sincer nu contează ce fel de copertă are cartea pe care o citesc. Mult mai importante sunt ideile pe care le promovează scriitorul.

Online or In-Store Book Shopping?

De obicei îmi place să intru în librării pentru a-mi procura cărți. Cu toate că, recunosc, am avut tentative de a comanda online. Sunt multe oferte online cu prețuri mult mai mici decât în librării.

Trilogies or Series?

Mai bine trilogii. Nu pot să spun că sunt înnebunită de poveștile care se prelungesc în câteva volume. Nu-mi place să aștept să apară următorul volum. Cu cât mai multe cărți sunt, cu atât mai mult te atașezi de personaje. Iar după ce lecturezi toate volumele rămâi cu un gol în suflet. Nu știi cum să-ți duci mai departe existența fără acele personaje cu care ai coexistat timp de, poate, câteva luni. E ca și cum ei ar face parte din tine.

Heroes or Villains?

Aș zice eroi, dar uneori eroii par atât de perfecți, încât oricum un personaj negativ îți fură privirea, gândurile și câte un zâmbet. Personajele negative sunt asemănătoare persoanelor reale. Fiecare are partea sa bună și partea sa rea. Pe când eroii încearcă să țină cont de norme, să-i ajute pe toți, nu se gândesc la nevoile lor și deseori uită că au o singură viață și ar trebui să se bucure de ea.

A book you want everyone to read?

Complicată întrebare. Pot să zic : Pas ?

Sunt prea multe cărți pe care aș vrea ca ceilalți să le citească, însă din păcate trebuie să mă rezum doar la una. Deci, care să fie ea ?

Mi-a plăcut enorm de mult Veronika se hotărăște să moară de Paulo Coelho. Veronika este o sinucigașă înrăită. De câteva ori a încercat să-și ia viața, însă nu a reușit. Nu mi-a plăcut fapta ei, credeți-mă, am criticat-o. Totuși mi-a plăcut modalitatea prin care a înțeles că viața are preț. Viața este un dar. Atunci când cineva îți spune că ți-l va lua, începi să-l privești altfel, să-ți pară rău că nu l-ai prețuit când l-ai avut și să-l mai ceri. Să strigi de câteva ori : Bis, Bis, Bis … fără încetare.

O carte pe care am citit-o recent și care mi-a plăcut enorm este Lupii trecutului. Sofia de Natașa Alina Culea. Această carte nu poate să te plictisească. Când am citit prima pagină din acest roman aveam frică să nu mă dezamăgească, pentru că inițial mi-a părut doar o simplă poveste de dragoste imposibilă, între două persoane total diferite. Pe parcurs însă am rămas surprinsă de ceea ce citeam și descopeream. Este un gen de scriere ce se practică în prezent și cu toate acestea fiecare element este îmbinat într-un mod diferit. Există umor, ironie, pasiune, chiar și pesimism în anumite situații, dar cu siguranță nu există plictiseală.

Recommend an underrated book?

Eu o să recomand un scriitor care nu este prea apreciat. Majoritatea consideră că Paulo Coelho este un scriitor care scrie doar pentru a se vinde.

Poate în ultimul timp scriitorul a înțeles ce trebuie să facă pentru a se îmbogăți prin intermediul cărților, însă primele cărți ale sale sunt într-adevăr pozitive și conțin idei interesante. Alchimistul, Veronika se hotărăște să moară, Unsprezece minute sunt cărți care m-au ajutat sufletește. Ar trebui să-i dăm o șansă scriitorului, măcar pentru primele cărți pe care le-a publicat.

The last book you finished?

Ultima carte pe care am citit-o, de fapt recitit-o, este Bel Ami de Guy de Maupassant. În sfârșit am reușit să o citesc de la început până la sfârșit. Chiar îmi era rușine față de mine și față de ea. Acum sunt cu sufletul împăcat.

The Last Book You Bought?

Ultima carte pe care am cumpărat-o : La violonista de Janice Weber (în italiană). Am găsit niște cărți la prețuri foarte mici pe o stradă din Mattinata, Italia și nu am rezistat doar să trec pe lângă ele.

Weirdest Thing You’ve Used as a Bookmark?

Mult timp am avut năravul să îndoi paginile, îmi băteam joc de acea carte. Îi simțeam supărarea. De aceea am renunțat la astfel de obicei. Însă cel mai des am folosit creioanele, stilourile, caietele ca semne de carte.

Used Books: Yes or No?

În ultimul timp prin mâinile mele trec cărți în stare acceptabilă. Dar nu mă deranjează să le citesc chiar și dacă sunt uzate. Important este să mă atragă subiectul.

Top Three Favourite Genres?

Citesc romane de dragoste atunci când simt lipsa afecțiunii în viața mea, pentru a-mi colora sufletul cu emoții pozitive.

Pe al doilea loc se află romanele psihologice. Îmi place să citesc despre caracterele oamenilor, mimica, gesturile lor, pentru că și în viața reală, înainte de a mă deschide față de cineva, îl analizez, îi urmăresc mimica, gesturile. Sunt atentă la lucrurile care îl deranjează și la lucrurile care îi provoacă emoții frumoase.

Un alt gen de cărți, pe care am descoperit că-mi face plăcere să-l citesc este: crime și investigații, thrillere, drame. Este o modalitate de a-mi pune logica în mișcare pentru a descoperi cine este persoana responsabilă de o anumită faptă.

Borrow or Buy?

Ambele variante. Am o prietenă care are multe cărți, de aia profit de această posibilitate și împrumut de la ea. Însă sunt cărți pe care le citesc și îmi doresc să fie ale mele, de aceea prefer să le cumpăr.

Characters or Plot?

În genere pun accentul pe personaje. Fără personaje nu știu dacă acțiunea ar fi la fel de interesantă.

Long or Short Books?

Depinde de cărți, personaje, subiect, scriitor etc etc. Prefer cărțile scurte. Uneori nu am răbdare să citesc o carte cu multe pagini. Alteori atât de mult mă atașez de acele personaje, încât pe de o parte mă uit să văd câte pagini mai am de lecturat ca să aflu mai repede ceea ce mă interesează, însă pe de altă parte, implor cartea să nu se termine prea repede.

Long or Short Chapters?

Uneori prefer să fie capitolele cât mai scurte, pentru că cel mai des citesc când mă aflu într-un mijloc de transport și fie îmi obosesc ochii, fie știu că repede trebuie să ajung la destinație și atunci îmi spun: „Citesc capitolul acesta și fac o pauză.”. Însă dacă e lung, sunt nevoită să-l las fără a-l fi terminat și nu mă încântă ideea.

Name The First Three Books You Think Of…

Primele trei cărți la care mă gândesc (să le citesc) : La limită de Diana Farca, Hoțul de cărți de Markus Zusak, Fahrenheit 451 de Ray Bradbury.

Books That Make You Laugh or Cry?

Cărți care m-au făcut să râd : Lupii trecutului. Sofia de Natașa Alina Culea, De veghe în lanul de secară de J. D. Salinger.

Cărți care m-au făcut să plâng : P.S. Te iubesc – Cecelia Ahern, Mincinoșii de  E. Lockhart.

Our World or Fictional Worlds?

Ambele lumi. Și totuși o prefer pe a noastră.

Audiobooks: Yes or No?

Nope. Mai bine nu. Nu am răbdare să ascult o carte, mai bine o lecturez. Apreciez mai mult să-mi aud propria voce decât vocea cuiva pe care nu îl cunosc.

Do You Ever Judge a Book by its Cover?

Din păcate da, judec cărțile după coperțile pe care le au sau mai bine zis cel mai des procur o carte dacă are copertă atrăgătoare. Și credeți-mă, nu o fac special!

Book to Movie or Book to TV Adaptations?

Buu… Depinde… Oricum cărțile sunt cele care mă înnebunesc. Filmele de obicei sar peste anumite secvențe din carte. Serialele adaugă secvențe și detalii care nu există în carte și iarăși nu e ok.

A Movie or TV-Show You Preferred to its Book?

Au fost cazuri când mi-a plăcut și filmul, dar și cartea. Exemplu : Disprețul  de Alberto Moravia (titlul original, Il Disprezzo), regizat de Jean-Luc Godard în 1963 sub numele de Le Mépris. Cu toate acestea,  deseori filmele m-au dezamăgit, aveam așteptări mult mai mari.

Series or Standalone’s?

Nu-mi prea plac seriile de cărți. Mai degrabă citesc o carte unică, care nu mai are un alt volum, decât să aștept să apară următorul volum. Am citit cartea unică, s-a terminat povestea și atât, trec la altă poveste, alt scriitor…

Cu drag, Georgiana F.