Romanul „La limită” de Diana Farca, lansat la Chișinău

Tânăra scriitoare timișoreancă Diana Farca și-a lansat pimul său roman, „La limită” la Chișinău, la Paprika Wine Pub.

O scriitoare fermecătoare atât la trup, cât și la suflet care a reușit să ne fascineze prin povestea din spatele romanului său, dar și prin experiența sa de viață. Diana are doar 27 de ani, a terminat cursurile Colegiului Național Bănătean, secția Științe Sociale, este licențiată în drept și are un masterat în dreptul afacerilor. În ceea ce privește viața profesională a Dianei, aceasta a început chiar de la 16 ani.

De-a lungul carierei sale a fost foarte activă, a lucrat în diferite domenii. „Este exact precum fac femeile când își caută un Făt-Frumos și ajung să găsească un bărbat cuminte. Așa am făcut și eu cu vocația mea.” ni se destăinuie Diana. Dacă doriți să cunoașteți mai multe detalii, îi puteți citi biografia pe site-ul său oficial.

Evenimentul a început prin prezentarea de către Tatiana Slivca a principalelor femei nu doar frumoase, dar și inteligente care au organizat tot ceea ce a urmat: Victoria Anna, fondatoarea Clubului Cititoarelor Moderne și Cristina Doba, fondatoarea Elibrăriei online. Datorită lor scriitoarea a fost primită cu brațele deschise de către cititoarele basarabence.

O sală mult prea mică pentru numărul doritoarelor de a fi prezente la destăinuirea Dianei.

Te aștepți să apară în față o scriitoare extrem de mândră grație aprecierilor mai mult pozitive, decât negative de care s-a bucurat romanul său de debut. În realitate însă am avut ocazia să cunoaștem sufletul frumos, inocent și cald al Dianei. Este imposibil să o cunoști pe Diana Farca sau să-i asculți povestea, fără să nu o îndrăgești.

Prima lansare a romanului „La limită” a avut loc la Timișoara, fiind urmată de a doua lansare la București, a treia la Alba Iulia, a patra la Râmnicu Vâlcea și a cincea la Chișinău. Romanul a fost scris timp de două luni cu mici pauze pentru rutina zilnică, în Suedia, în liniștea de lângă Marea Nordului.

Prima copie a romanului din familia ei a fost citită de către tatăl său, căruia i-au dat lacrimile. „Dar știți cum sunt bărbații… Ei nu recunosc că plâng. Mi-a zis că-l doare ochiul.”

Scriitoarea mărturisește că  a început să lucreze la un alt roman „Spitalul”, despre care nu a dorit să ne dea prea multe detalii, dar ne-a promis că-l va lansa și la Chișinău.

Evenimentul s-a încheiat prin oferirea autografelor cititoarelor care nu au ezitat să procure câte o carte cu romanul pe care abia aștept și eu să-l lecturez.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă foto

Cu drag,
Georgiana F

Anunțuri

Față de cine ar trebui să ne revoltăm: față de profesorii cerșetori sau față de statul indiferent?

Circulă pe internet un video despre o profesoară de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, care face meditații la preț de 700 de lei pe lună, fără să țină cont de numărul de elevi care vor rămâne la aceste meditații.

Ok, e prea mult 700 de lei de elev pe lună. Chiar nu sunt de acord cu ceea ce face doamna! Dar hai să ne gândim la o lecție privată de limbă străină. Cât e achitată acea oră? Am auzit și cazuri în care o singură oră e 80 sau poate chiar 100.

Poate nu e ok că face meditații în grup și ia așa de mult pe lună de persoană. Dacă numărul de elevi e mai mare, ar trebui să scadă prețul. Dar mai gândiți-vă la un lucru, salariul unui profesor e 3000 de lei, și poate asta e de la început, depinde de gradul profesorului și de responsabilitățile acestuia. Cum să trăiești tu din 3000 de lei? Nu zic că sunt de acord cu doamna și afacerea ei ilegală, dar nici nu cred că aveți dreptate când criticați un profesor. Îmi pare rău că lumea nu se gândește să facă ceva pentru ca statul să investească mai mult în educație.

Dar cât stres și câți nervi se pierd stând în fața unor elevi. Dacă nu știți cum e, mai bine nu comentați atâta. Să vă duceți să vă învățați voi copiii, fiecare părinte pe rând. Să vedem cum o să vă descurcați! Să le verificați voi caietele, unii scriu foarte „citeț” și să vi se plătească câțiva bănuți pe  verificare. Dar câte proiecte didactice trebuie să facă un profesor pentru fiecare lecție, pentru capitol, pentru semestru, an? Un profesor nici nu ar trebui să mai doarmă după câte responsabilități are. De comentat se poate mult și bine și de judecat, dar de făcut ceva pentru a le fi un ajutor, nu se poate?

 Dacă profesorii ar avea 7000 sau 8000 pe lună, voi credeți că ei ar mai cere atâția bani pe meditație?  Eu cred că ei nici nu ar mai face meditații.

Nu doriți să plătiți pentru meditații? Ocupați-vă acasă cu odraslele voastre! Învățați-i respectul față de cei care le stau în fața lor. Nu e destul că profesorul, sărmanul, are atâta de lucru până să apară în fața lor, încă și lipsă de respect față de ei. Câți copiii în ziua de azi își mai fac temele ? O mare majoritate dintre ei, din cauza ca statul nu oferă condiții de viață decentă părinților, trăiesc fără a fi supravegheați de cineva. Vouă vă este greu și alegeți să plecați peste hotare, dar profesorilor nu le e greu ? Ei nu sunt oameni? Ei trăiesc cu aer sau cum să înțeleg?

Eu am fost elevă, studentă, profesoară. Am întâlnit profesori de tot felul: profesori care cereau bani pentru orice, la fiecare pas; profesori care dacă nu mergeai la ei la meditații, îți scădeau nota pe semestru; profesori care nu cereau niciun ban și care își dădeau interesul să ne învețe pe noi, să ne învețe nu doar material didactic, dar și lucruri care ar putea să ne ajute în viață. A învăța nu înseamnă a cunoaște ceva după ce ai memorat acel material. Învățătura te dezvoltă personal, te ajută să evoluezi. Din păcate elevii din ziua de azi nu mai privesc învățătura ca pe ceva util. Ei vor note. Pentru ei notele contează. De ce ? Pentru că ei au văzut care e situația din țară. Toți pleacă…

Ziceam că am fost și eu la rândul meu profesoară. Am avut cazuri în care mi s-a reproșat faptul că-i întreb tema pentru acasă: „La ce mai ajută învățătura acum? Oricum toți pleacă peste hotare.” sau: „Oamenii care nu au rezultate bune la învățătură, se descurcă mult mai bine.”. Iar acum hai să ne mai gândim la o chestie : „Oare cei care și-au deschis o afacere proprie, sunt în totalitate lipsiți de gărgăuni?” Acei oameni au învățat singuri ceea ce le trebuie, dar oricum au învățat ceva!

Eu am fost un profesor care mi-am dat interesul ca elevii mei să învețe ceva din ceea ce le predau. Nu doar să cunoască materialul predat, după ce l-au memorat (ceea ce eu nu apreciez. Memorezi o poezie, dar nu un text.), dar să înțeleagă că anumite lucruri le înveți pentru că trebuie și pentru că nu știi când ți-ar putea fi de ajutor. Eu nu am făcut meditații, eu nu am cerut bani nici pentru testele de evaluare, nici pentru materialele pe care le distribuiam clasei. Eu toate aceste materiale le achitam cu banii mei.

Așa că înainte să generalizați și să spuneți că : „Profesorii, ohoo, ce bine mai trăiesc!”, informați-vă între-adevăr despre situația reală. Nu vă revoltați față de profesori când cer anumiți bani pentru meditație. Nu vă convine, în genere renunțați la școală și educați-vă acasă pruncii, ca să nu mai cheltuiți bani în plus. Revoltați-vă față de stat, care au transformat profesorii în cerșetori! Responsabilități atât de mari și remunerație atât de mică. În alte țări, având în vedere importanța profesorilor pentru educația societății, investiția în educație este mult mai mare. Deci faceți ceva pentru a îi ajuta pe profesori ca să nu mai fie nevoiți să întindă mâna și să vă sărăcească pe voi pentru că nu aveți timp pentru copii voștri. Poate nu-s părinte, dar nici voi, cei revoltați nu ați fost în pielea unui profesor!

Un alt articol care ar putea să vă ajute să vă informați, poate fi accesat pe link-ul următor.

Luați un exemplu!

Georgiana F

 

Turiști în Milano

Când intri în Milano, uitându-te în jur, ai impresia că ai ajuns în Chișinău. Clădiri enorme, mașini de care vrei, copaci pe marginea străzilor, asemănători celor din Moldova. Anumite străzi mă făceau să cred că nu mai sunt în Italia, ci am pătruns în imensul nostru Chișinău.

dsc_0270

Cu toate acestea am remarcat și unele deosebiri. Clădirile vechi erau renovate și păstrate frumos, pentru a dăinui în timpuri viitoare. Clădirile noi nu invadau teritoriul clădirilor vechi. Era un fel de lege scrisă între ele. Nicidecum să nu pășească teritoriile inaccesibile. O luptă între nou și vechi, dar o luptă care îți inspira doar admirație.

dsc_0279

 Am mers 8 km pe jos pentru a avea posibilitatea să intrăm în contact nu doar cu orașul, dar și cu cei care îl populează. Din păcate sau din fericire nu am prea întâlnit oameni hoinărind străzile așa cum o făceam noi. Fie că mulți dintre ei erau încă în vacanță, fie că erau prezenți fiecare la joburile lor.

dsc_0274

Biserica San Luigi

Ceea ce ne-a impresionat la începutul descoperirii noastre a fost o clădire împăienjenită de verdeață. Părea o clădire extrasă din una dintre poveștile cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. Totodată ne dădea impresia de clădire părăsită de lume, precum castelul din lumea Frumoasei adormite, care a fost descoperit peste mulți ani de către prințul salvator. Să fi fost oare și noi niște salvatori ai acelei clădiri? Oare pe cine ar fi trebuit să salvăm?

dsc_0286

dsc_0288

În continuare am descoperit o poartă imensă, plasată în mijlocul unor clădiri. Scrisul din partea de sus ne-a pus câteva semne de întrebare. Din păcate nu reușeam să deslușim semnificația acelor cuvinte, unele erau puțin cam șterse de trecerea anilor. Am aflat mai târziu că se numește Poarta Romană, finisată în 1596, datorită vizitării orașului de către Regina Spaniei – Margaret. Poarta este situată în centrul orașului și a fost considerată timp de două secole poarta cea mai somptuoasă din Milano.

dsc_0284

Porta Romana

O altă clădire care ne-a furat privirile era pictată cu graffiti (în opinia mea de specialist).

dsc_0290

Pe drum spre Domul din Milano am mai remarcat câteva chestii care m-au făcut să le privesc entuziasmată.

dsc_0298

Nu am idee nici cum se numește, nici ce reprezintă. Dacă știe cineva, îndrăzniți să-mi împărtășiți și mie secretul. Vă voi fi recunoscătoare!

Când în sfârșit am ajuns la simbolul în stil gotic al Milanului, Domul, catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Milano, aveam impresia că suntem într-un film istoric. M-a frapat nu doar înălțimea ei, dar și atenția cu care a fost construit fiecare detaliu. Probabil că cei care au lucrat la realizarea frumoasei catedrale au fost persoane foarte migăloase. Să vă spun sincer, eu aș fi renunțat în primele 30 minute. Însă ei, unii, cel puțin, au lucrat probabil aproape toată viața lor, ca să apară altă generație nouă care să continue ceea ce a fost început. Catedrala a fost construită în 400 de ani. Deci vă dați seama, cât timp au pierdut sau poate au câștigat făuritorii acestei minunății?

dsc_0456

                                    Duomo di Santa Maria Nascente                                              

În Piazza del Duomo am avut norocul să ne ciocnim cu o mulțime de oameni, cel mai probabil turiști. Toți erau dornici să-și facă poze având pe fundal imensa catedrală, iar unii își așteptau rândul pentru a vizita interiorul Domului, făcând parte dintr-o coadă, care nu se mai termina.

dsc_0315

Monumentul lui Vittorio Emanuele II

dsc_0313

Ce fel de turistă aș mai fi, fără o poză ca dovadă?

În continuare am cutreierat Galeria Vittorio Emanuele II. Această galerie a fost construită ca elogiu pentru Regele Vittorio Emanuele II, care a unificat Italia. Galeria poate fi considerată un mall de shopping, cu cele mai prestigioase firme de modă din lume: Prada, Louis Vuitton, Versace, Gucci … Totodată aici turiștii pot să-și alinte gusturile la unul dintre localurile existente în acest edificiu.

dsc_0308

Galleria Vittorio Emanuele II

Plimbându-te prin galerie, poți să admiri diferite mozaicuri.

dsc_0326dsc_0327

Unul dintre mozaicurile de pe podeaua galeriei se presupune că ar fi fost creat pentru a ademeni norocul. Ce trebuie să faci? Este foarte simplu: să îți învârți călcâiul pe (hi hi) părțile intime ale unui taur. Cât este de reală superstiția nu avem de unde să știm, însă pentru distracție se poate de încercat. Oamenii așteptau în rând ca să facă această nebunie. Deci, de ce nu ?

dsc_0334

Găurica făcătoare de minuni

Următorul obiectiv turistic pe care l-am vizitat este Castelul Sforzesco. Impresionant castel, desigur. Castelul găzduiește câteva muzee, pe care recunosc că nici nu le-am vizitat. Am admirat și analizat doar arhitectura exterioară a castelului și curtea acestuia.

dsc_0358

Castelul Sforzesco

dsc_0359

Această prezentare necesită JavaScript.

Ceea ce am reușit să vizităm a fost prea puțin pentru a spune că nu e nevoie de o altă vizită în orașul modei. Deci să sperăm că poate într-un viitor apropiat voi fi din nou turistă în Milano.

dsc_0350

Felinare, frumoase felinare…

dsc_0452

S-a oprit apa, exact când făceam poze ( Noi asta nu am prevăzut …

 

dsc_0475

Cu drag,
Georgiana F