Un intrus în patul meu

Intrasem în apartamentul meu foarte încet, de parcă mi-ar fi fost frică să nu trezesc pe cineva și cu toate acestea locuiam singură. Atât de singură, încât uneori mi-aș fi dorit să-mi cumpăr un pisic, pentru a-mi alunga tristețea care uneori mi se cuibărește în suflet. Am vrut să-mi aleg unul, însă nu l-am găsit pe cel potrivit.

Fusese o zi mult prea lungă. Șeful meu mi-a dat atât de mult de lucru, încât am crezut, în realitate, că va trebui să rămân acolo peste noapte, niciodată nu poți să știi de ce ar fi în stare acest om. Este atât de imprevizibil. Uneori aș crede că nu-i pasă de nimeni și de nimic. E mult prea egoist. Știu care e statutul lui, sigur, nu pot să uit aceasta, ținând cont de faptul că el face tot posibilul ca să ne reamintească zi de zi, ce rol important are el în această firmă. De parcă el nu ar fi un om ca și noi și de parcă nu va trebui într-o zi să dispară, așa cum o vom face și noi într-o bună zi.

A fost mult prea insuportabil astăzi. Mi-a dat de înțeles de câteva ori, de când lucrez aici că ar vrea să iasă cu mine. Într-o zi chiar mi-a zis direct că vrea să ieșim, că a rezervat un loc pentru noi  la un restaurant la care nu aș fi visat nicicând în simpla mea viață de muritor de rând că voi ajunge. O doamne, nu pot să cred !!! Chiar și atunci când îi propune unei persoane de gen feminin să iasă la un suc, trebuie să fie atât de plin de el? Nu pot să-mi imaginez viața lângă un astfel de tip. Mă îngrozește, uneori, mult prea mult încrederea aceasta pe care o are. Cu toate că într-adevăr arată destul de bine. Are un corp bine sculptat, niște ochi albaștri înnebunitor de fermecători și e puțin roșcat. În realitate e extrem de chipeș. Probabil că celelalte fete care au primit oferta lui de a ieși cu el, au zis da, fără să se mai gândească. Și cred că dacă ar afla că l-am refuzat, apelând la un motiv destul de stângaci, m-ar privi perplexe. Eu totuși prefer să cred că motivul la care am apelat, „Din păcate, nu pot, patul meu plânge după mine”, este plauzibil. Ce aș putea să fac, drumurile noastre nu se pot intersecta nicidecum. Asta e, ar trebui să înceteze să mai insiste atât, de parcă eu aș fi unica persoană de gen feminin pe care el o poate agăța.

Încep să mă simt prost, de fiecare dată când sunt nevoită să-i zic nu. Înțeleg că probabil aș fi unica care l-a refuzat și i-am rănit profund ego-ul, însă trebuie să existe cineva în viața lui care să-i zică un nu, care să-i vibreze mereu în timpane. Astăzi, a vrut să mă chinuie, răzbunându-se pentru faptul că-l refuz mereu. M-a ținut special până târziu, până pleacă toți din birou, pentru ca la sfârșit să rămân doar cu el și culmea a fost că în momentul în care i-am adus toate documentele pe care mi le-a dat să le realizez, mi-a zis că nu ar fi trebuit să mă chinui în halul acela și ar fi trebuit să plec și eu demult acasă. „Aoleu, pe bune? Tu chiar vorbești serios? Nemernicule! Ți-ai bătut joc toată ziua de mine, zicându-mi că ai nevoie urgent de toate documentele alea!” Sincer, mi-ar fi plăcut în acel moment să-i dau una, în locul în care l-ar durea cel mai mult și să plec, depunând o cerere de concediere, însă tot ce am putut să fac și să zic a fost: „Păi am avut o satisfacție enormă să lucrez până la această oră. Deci, nu vă îngrijorați! Aceste documente mi-au ocupat timpul într-un mod foarte plăcut.” Nu pot să cred că am putut să fiu atât de sarcastică și încă ce zâmbet i-am acordat. Aoleu! Și plus la aceasta, cireașa de pe tort, ce credeți că mi-a răspuns? „Ce drăguță ești, că-ți lași patul să sufere fără tine și ai realizat tot ce ți-am cerut până la această oră târzie.”

Vai, ce adorabil șef am eu. Cum să nu fac asta pentru el? Acum probabil aș fi stat foarte confortabil în pat și m-aș fi uitat la noul episod din Criminal Minds, savurându-l din plin, cu siguranță. Din păcate, cred că va trebui să mă lipsesc în această noapte de el, din cauza documentelor mult prea importante ale domnului șef.

I-am zâmbit și i-am urat o seară frumoasă și un week-end la fel de frumos și am ieșit pe ușă, bruscând-o mult prea mult, pentru a înțelege că este cel mai mare ticălos, pe care l-am cunoscut în viața mea. M-am îndreptat spre mașina mea care era parcată într-un loc mult prea îndepărtat. De obicei o parcam mai în față, dar astăzi dimineață unul dintre noii angajați a parcat-o în locul meu, ceea ce m-a făcut să-i zic câteva, în gând, bineînțeles. Pentru ceilalți prefer să par a fi cea mai politicoasă și inocentă persoană, pe care o cunosc ei.

Am deschis portiera mașinii, am intrat, am pornit motorul și ia-mă de unde nu-s. M-am mirat totuși că nu mi-a mai propus nimic astă seară mult iubitul meu șef. Am avut puțină frică că a trebuit să rămân doar cu el. După cum am zis și mai devreme, niciodată nu pot să știu la ce aș putea să mă aștept de la el.

În câteva minute am ajuns în cartierul unde locuiam. Avantajul întoarcerii târzii de la serviciu, lipsa ambuteiajului, bineînțeles. Am intrat în apartament și totul mi-a părut mult prea liniștit. Chiar mă cam treceau fiorii. M-am descălțat și apoi m-am dezbrăcat din pardesiu, mi-am lăsat geanta în hol și am intrat în dormitor pentru a mă schimba și a mă decide dacă vreau să mănânc ceva la ora asta sau să o las deja pentru mâine.

Deschid ușa, aprind lumina, și mă văd în pat dormind. Ce naiba mai înseamnă și asta? Am închis ochii, credeam că din cauza acestei zile mult prea încărcate am început să am și halucinații. Foarte bine, draga mea, mai lucrează în halul acesta, stând la serviciu până la o astfel de oră și ocupându-te de toate cerințele mult prea importante ale domnului Ștefănescu și vei începe să vezi și fantome. Deschid ochii, sperând să fie patul gol și aranjat așa cum fusese astăzi dimineață, însă spre marea mea mirare, mă văd în continuare în pat. Fără să vreau am început să țip, fără să mă pot opri și dintr-odată totul a devenit negru în fața ochilor.

M-am trezit dimineața, pe jos, în aceleași haine de la serviciu, fiind singură ca de obicei, în camera imensă.