Tehnologia invadează lumea!

În ziua de azi, totul se face prin intermediul tehnologiilor sau al rețelelor de socializare.

Din momentul în care am început să cresc fetiță mare la casa părinților mei, totul s-a schimbat. Scrisorile care atunci erau încă actuale, acum sunt de modă veche, comunicarea între patru sau mai mulți ochi de asemenea nu mai este ceea ce a fost. Acum poți să-ți iei telefonul nu doar la câțiva metri distanță, dar și la câțiva km, fără să te gândești la faptul că ar putea să nu prindă.

Tehnologia s-a modernizat și la rândul ei, ne-am modernizat și noi.

AAEAAQAAAAAAAAXlAAAAJDRiYTVhNDliLWViZjUtNDg3Ni1iMmVkLTg5MzkwOTQ5ZGMzZA

Acum distanța  dintre oameni de sute sau chiar mii de km nu pare atât de lungă, pentru că există telefoane mobile și rețele mobile care oferă atâtea opțiuni, încât și Statele Unite par mai aproape decât sunt în realitate. Iar dacă vrei să te bucuri de mai mult timp petrecut cu cei dragi, care nu sunt lângă tine, fără a te gândi la creditul insuficient de pe telefon, poți foarte ușor să vorbești prin intermediul rețelelor de socializare, care nu doar te ajută să le auzi vocea, dar și să le vezi chipul.

Dacă ai un calculator conectat la internet, viața pare mult mai ușoară. În câteva minute, accesând motoarele de căutare poți să afli orice îți dorești. Nu e nevoie să pleci la bibliotecă și să aștepți o carte care a fost împrumutată, pentru ca să afli ceea ce te interesează. Nu e nevoie să pierzi minute sau chiar ore până ajungi la bibliotecă. Acum poți să descoperi ceea ce te interesează, chiar de la tine acasă. Ai găsit informațiile dorite, accesând câteva site-uri, le-ai citit, ți-ai îmbogățit creierul cu ceva nou și ai devenit mai deștept decât erai ieri.

Acum putem să citim de pe un format electronic, fiindcă putem să descărcăm o mulțime de cărți. Ceea ce e îmbucurător! Dacă i-ai fi spus în trecut unui iubitor de cărți că în viitor va fi posibil să citești cărți din biblioteca ta virtuală, te-ar fi privit cu ochi uimiți și neîncrezători. Acum însă a devenit o chestie atât de în vogă și atât de accesibilă, încât un om contemporan, dependent de cărți și-ar crede viața fără de sens, fără așa posibilitate.

Pentru cinefili, există alte facilități! Acum nu mai este cazul să închirieze casete, pentru a viziona un film bun sau să viziteze un cinematograf pentru a-și alinta pasiunea. Acum tot ce trebuie să faci, e să ai acces la internet și bineînțeles să dispui de un calculator și filmele sau chiar serialele sunt mai aproape de tine.

somnul-ratiunii-2

Cu toate acestea tehnologiile și rețelele de socializare au și efecte negative asupra umanității.

Dacă mai demult oamenii se anunțau despre locul întâlnirii lor, cu o seară înainte de a se vedea și mizau pe punctualitate, acum fără telefoane și rețele de socializare am devenit neputincioși. Dacă nu ar prinde telefoanele, ar fi ca și cum am fi deconectați de la civilizație. Nu știu dacă e de bine sau dacă e de rău, cert e că oamenii se simt mult mai liberi să discute anumite subiecte în online, să-și comunice anumite vești tot prin același mijloc.

Din momentul în care am cunoscut tehnologiile, am pierdut o parte din umanitatea noastră, am devenit un pic mai roboți decât eram și cu cât trece timpul, vom deveni mult mai robotizați.

AAEAAQAAAAAAAAavAAAAJDQwODZjYjkzLTBiZTItNGJmNC04NjI5LWQyMTYxMzcyMzRjMQ

Copiii nu mai sunt cei care au fost. S-au maturizat mult mai repede datorită tehnologiilor. Acum ei aleargă după minge pe telefon sau calculator, ascultă și privesc povești la tabletă sau calculator. Buneii sunt prea departe sau nu știu poveștile care sunt difuzate astăzi.

Ei nu mai fac năzdrăvăniile pe care le-am făcut noi, părinții sau buneii noștri… Inteligența unora dintre ei ne depășește cu mult inteligența noastră când am avut vârsta lor. Acum ei știu mult mai multe decât știam noi sau poate mult mai mult decât știm. Acum ei nu-și povestesc aventurile experimentate de ei la furat cireșe sau la prins mingea în parc. Acum ei povestesc faptele unor eroi din povești care le depășesc cu mult vârsta.

În ziua de azi, iubirea se declară pe rețelele de socializare, ca să știe toată lumea cât de mult se iubește persoana X cu persoana Y. Acum postul Gura Lumii nu se prinde doar la sat. Acum îl prinzi oriunde, pe net.

Vrei să afli ce mai face Ionică cu Ileana și dacă l-au născut pe Vasilică, intră la ei pe facebook sau pe odnoklassniki, sau orice altă rețea de socializare și vei afla că a apărut deja și Măriuca. Sau dacă nu sunt suficiente informații despre ei pe pagina lor de profil, îi scrii pe messenger lui Gheorghiță sau mătușicăi Frosea și ei te informează despre tot ce vrea inimioara ta să afle.

În ziua de azi, lumea te invită la nunta lor sau la botezul odraslei lor pe internet și te roagă frumos să le faci o favoare, și să te înrudești cu ei, devenindu-le nan sau nană mogâldeței pe care au adus-o ei pe lume. Oamenii au uitat că există telefoane sau că pot să vină la tine acasă și să te invite în mod oficial sau mai bine zis în mod civilizat, la cumătria viitorului finuț sau viitoarei finuțe.

În ziua de azi, lumea se desparte pe net, prin mesaje. Și consideră că a făcut un fapt eroic, neasumându-și responsabilitatea de a se vedea cu acel om față în față și de a îi explica frumos că la ei nu mai merge pur și simplu. Această situație denotă un fel de lașitate.

Și mai nou, în ziua de azi, angajatului i se aduce la cunoștință despre concedierea lui, la fel prin intermediul rețelelor de socializare. Cât de rău nu ar fi un angajat, angajatorul ar trebui să își asume responsabilitatea și să i-o zică în față. „Uite, noi nu te mai vrem. Ne-am simțit bine cu tine, dar suntem nevoiți să-ți dăm papucii.” Și apoi să urmeze un marș solemn, închinarea salariului și ultimul cuvânt din partea angajatului.

Cu drag, 
Georgiana

Citat-Albert-Einstein2

P.S. Să știți că într-o oarecare măsură Einstein a avut dreptate!

Sursa foto : google.com

Anunțuri

Salarii minuscule, prețuri de chirii gen SF

Acest articol este un pamflet, așa că vă rog să îl tratați ca atare!

Probabil unii dintre voi v-ați confruntat recent cu dorința de a vă găsi un locușor, nu neapărat chiar de cinci stele, ci cel puțin locuibil. Pentru cei ce nu înțeleg care e semnificația cuvântului locuibil pentru mine, explic. „Locuibil” – să fii la lucru și să brusc ai un dor mare de locușorul tău, să nu îți fie silă să intri în el, ce să mai zicem despre a locui, să poți să te gândești cu drag la el și să nu dorești să te reții cât mai mult la lucru, pentru că te simți prost în el : mirosuri oribile, tapete sau pereți strașnici, mobilă hăt hăt din alt secol (Nu că aș avea ceva cu mobila din alt secol, bine păstrată și îngrijită.), care mai mai să se dărâme peste tine. Da, știu, descriu o situație extrasă din filmele horror, mai lipsește doar apariția unui monstru uman sau nu, care să îți vrea răul. Eu i-aș zice: „Poftim, vină să îl iei, ți-l dau!”

Ați trecut prin astfel de situație? Dacă da, atunci înțelegeți la ce mă refer.

Citisem recent una dintre postările unui grup de chirii din Chișinău, în care o persoană a zis că prețurile pentru apartamente nu sunt pământești. Unii au fost de acord, argumentând cu exemplul altor țări europene, alții au criticat postarea : „Dacă vrei un apartament bun, te uiți la prețuri mari și nu comentezi atât! Însă dacă nu-ți permiți, nu te uita!” Hooo, luume! Potolește-te!

Trăim în Republica Moldova, unde salariul mediu, zic mediu, nu minim e de 200 de euro, în cazul în care lucrezi undeva unde na, să zicem că îți place măcar ceva din ceea ce faci. Dacă nu există o altă posibilitate, lucrul în Call Centru, unde ești exploatat la maxim, precum un robot. Cerințele tale aici nu contează sau faptul că ți-au obosit ochii sau faptul că unii oameni cu care intri în contactat în momentul în care discuți cu ei, pentru a le oferi un serviciu, sunt insuportabili. Ei îs plictisiți de viața lor și vor să împărtășească din experiența lor cu ceilalți, pentru a-i face să se simtă „mai bine”. Da, ok, în acest caz, primești 350 de euro. Chinuit și vai și amar de tine, pentru niște amărâte de hârtii. Totul în ziua de azi se rezumă la bani! Trist!

Oamenii buni s-au transformat în monștri, din cauza acestor hârtii și pe ei nu îi mai interesează nimic, nici măcar faptul că pentru tine suma de 90 de euro pe cameră  nu e deloc modestă, având salariul pe care îl ai sau poate au impresia, că tu ești picat de undeva dintr-o altă lume, tu nu locuiești ca și ei în Moldova, ci undeva în Europa, ai salariul de vreo mie de euro, cel puțin și : „No mă, da cât îți e să ne arunci acolo câteva zeci de euro? Ce ți-e jale?”.

Oameni cu salarii modeste, vor și ei prețuri pentru apartamentul lor, nemodeste. Poți să îi dai și toți 190, și să trăiești doar cu aer, ei doar tre să trăiască mai bine, nu? Pe ei îi doare în cot, ție îți trebuie, nu lor!

O altă problemă pe care o întâlnești când îți cauți un apartament este privirea aia lungă, ochii pătrați și șocul în care cad, când aud că uite sunteți un mic grupuleț de oameni. „Ooo, nuu, categoric nu! Noi vrem familie, cu trei copii, care să ne coloreze păreții sau să sară în el, ca să ridice praful care încă nu a fost ridicat și să își amuze vecinii cu glăsulețele lor încântătoare.” Da, sunt rea. Poate nu-s toți copiii atât de needucați, poate sunt și copii cuminți, care nu sar deloc și care vin și citesc cărți sau privesc povești fără a scoate un sunet sau poate există o telecomandă pentru ei, pe care există butonul Mute. Risc aici, să fiu criticată de părinții, ai căror copii sunt într-adevăr geniali. „Chiar vreau să o faceți!”

Problema numărul trei e următoarea: Descoperisem pe net zilele astea, un articol, despre ce întrebări să acorzi atunci când vrei să îți găsești un apartament, în paranteze, ar fi trebuit să scrie : (Nu sunt întrebări pentru chiriile din Moldova, oamenii se sperie repede, cred că ești agent FBI sun acoperire sau vreun spion, infiltrat printre oamenii de aici. Deci, să nu încercați și voi!) Întrebarea a sunat în felul următor : „Cât de des aveți de gând să veniți în vizită pe la noi,(ca noi să știm din timp să vă pregătim și masa și să vă întâmpinăm cu sare și colaci)?” Răspunsul nevociferat al proprietarilor :„Aoleu, aiștia îs oameni răi, păzea!”, răspunsul pe care ți-l oferă : „O dată pe lună, evident. Dar doamne ferește să vin mai des de atât, dar niciodată nu s-a întâmplat așa ceva!” și decizia pe care o iau, după ce pleci: „Vrem o familie cu mulți copii, care să amuze vecinii! Ăștia îs bandiți, poate vor falsifica bani cât noi lipsim, în apartamentul nostru.”

Răspunsul nostru după decizia rațională a proprietarilor de a alege o familie cu mulți copii drăgălași: „Întrebarea noastră a fost pur nevinovată, adresată pentru propria noastră siguranță! O întrebare pe care am adresat-o pentru că ne-am confruntat cu o situație în care proprietarul, venea de câte ori i se făcea dor de apartament și putea să se mai uite prin lucrurile tale să vadă dacă ți-ai mai cumpărat poate ceva nou, că nu de alta, dar cum să rămână el în urmă? Tre să știe tot!”

Concluzia e unica, dacă locuiești în Moldova : Fă naveta! Sau dacă salariul e mic: Caută-ți un apartament strașnic, gen horror! Sau: Lucrează într-un domeniu, gen Call Centru! Sau recent am auzit-o și pe asta: „Caută-ți un alt loc de muncă!” (Pe care îl găsești ușor, evident. Aștepți câteva luni de zile, fiind asigurat, că din luna X, cu siguranță te iau. Îi contactezi în luna X : „Ne cerem scuze, din luna Y, precis!” Sau un alt caz, răspunsul secretarei la întrebarea ta, peste vreo câteva luni: „De ce nu m-ați mai contactat pentru a-mi expedia oferta?”, fiind următorul: „Eu pur și simplu am fost bolnavă și de asta nu ți-am mai răspuns și din păcate acel post s-a ocupat, dar dacă doriți, noi avem altul disponibil.” Da scrie-i omului realitatea: „Din păcate, având în vedere: motivul a, b și c, noi nu putem să te angajăm.” E greu oare? De ce să umblăm cu fofârlica?) Sau, mai nou: Deschide-ți o afacere și încet încet, îți cumperi și tu un apartament de câteva milioane și îl dai și tu în chirie, ca să îți deschizi și al doilea business! Încep și eu de mâine, că azi, na, îs ocupată.

Trăim într-o Moldovă cu salarii minuscule, nici microscopul, în cazul ăsta nu ne poate ajuta, cu prețuri de chirii, servicii comunale, produse și etc etc SF. E trist, dar adevărat… Unde e dreptatea? Voi cei de pe Marte, Mercur sau Venus, aveți aceleași probleme ca și noi? Sau viața voastră e în nuanțe roz?

P.S. Pentru a vă delecta, mai jos atașez câteva idei de camere cu bibliotecă. Știu că nu prea au legătură cu subiectul abordat mai sus, dar Frumosul trebuie mereu să învingă!

Să aveți o zi frumoasă!

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa foto: Pinterest

Cu drag,
Georgiana

Vremuri apuse ale copilăriei noastre

„Unde eşti, copilărie, cu pădurea ta cu tot?” (Mihai Eminescu)

„Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica (fetiță) la casa părinților mei…”. (Ion Creangă)

Îmi revin amintiri ale copilăriei mele în care totul îmi părea mult mai colorat și în care fiind împreună cu camarazii mei de joacă visam că atunci când vom creşte mari, ne vom duce împreună la discotecă. Din păcate însă, drumurile noastre s-au separat mult prea repede. Chiar dacă noi, fiind încă mici refuzam să venim acasă până la ora 22, cu toate că ştiam ce pedepse ne așteaptă acasă, despărțirea noastră a fost inevitabilă. Am fost separaţi din cauza circumstanţelor nefavorabile apărute în acea perioadă. Toată lumea pleca în care direcție putea și apoi dacă aveau noroc, îşi luau în scurt timp, odraslele cu ei. Şi strada noastră rămânea singurică, în parcul nostru de baseball, nu mai era nicio urmă lăsată de noi.

Unii au plecat în Italia, alții doar pe altă stradă, alţii în Chişinău, sperând să aibă o viață mai bună, însă nu știau că în scurt timp jocurile la calculator, comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare vor înlocui inocența si naivitatea copiilor din generațiile care urmau să apară. Peste un timp nici nu ne mai salutam, pentru că perspectivele noi de viață ne-au ajutat să nu ne mai „recunoaştem”. Am uitat cine am fost și de unde ne-am început calea.

Iar cei care am rămas pe acea stradă, am devenit mult mai serioși. Nu mai aveam timp unul de altul, nu mai ştiam cum să ne regăsim în parcul pustiu, nici chiar după ce au apărut telefoanele mobile. Ne-am maturizat, iar strada noastră s-a maturizat odată cu noi.

Eram deja la gimnaziu când unii colegi mi-au devenit și prieteni. Cu ei îmi petreceam ziua, cu ei prin intermediul telefonului ne ajutam să ne pregătim lecțiile când părinții nu știau răspunsurile. Credeam pe atunci că e imposibil ca părinții mei să nu cunoască ceva și am fost atât de dezamăgită că într-adevăr există lucruri, pe care se pare că rămâneau și pentru ei un semn de întrebare. Peste un timp, însă, dorința mea avidă de cunoștințe m-a făcut să îmi doresc să mă bazez doar pe căpșorul meu, fără a apela prea des la ajutorul cuiva, cu excepția profesorilor, care consideram pe atunci că e de datoria lor să îmi explice orice nu știam eu. Ei și cărțile erau pentru mine, un izvor nesecat de cunoștințe.

Au existat profesori pe care i-am admirat pentru cât de ușor îmi pot explica ceva și cât de bine reușesc să înțeleg ceea ce ne împărtășeau, profesori care au rămas pentru mine adevărate enigme și profesori care erau niște eroi și niște exemple demne de urmat. Și totuși au existat puțini profesori pe care i-am admirat atât de mult și pentru care venerația mea nu a scăzut nici după ce m-am maturizat și am devenit cine sunt astăzi. De aceea mereu o să le fiu recunoscătoare pentru că au apărut în viața mea și m-au ajutat să evoluez.

Peste un timp am terminat studiile la liceu, urma să alegem în care direcție ne vor duce pașii noștri. Şi dacă în primii doi ani în weekend întâlneam destule chipuri cunoscute, peste alţi doi ani să vezi un chip cunoscut era o adevărată plăcere. Era ceva ce puteai să îți permiți mai rar și nu pentru că nu ai avea resurse financiare suficiente, ci pentru că toată lumea şi-a ales un viitor cu mai multe oportunități, în alt oraș sau chiar departe de Moldova. Sunt curioasă dacă peste un timp, cei care s-au născut în Chişinău, vor dori să îşi părăsească orașul drag, pentru un alt oraș din Moldova?

Părinții priveau strada triști, așteptând poate de undeva sau cumva să le apară odraslele, ascultau orice sunet care ar putea să îi înștiințeze că cineva a deschis poarta, ușa și a pășit pragul casei. Știau că va veni ziua în care vor rămâne singuri, însă sperau că totuși copiii lor vor alege să se întoarcă acasă după ce își încheie studiile la universitate. Puțini au fost cei care s-au întors, mulți cei care au plecat.

E iarnă, te uiți în jur și nu mai vezi atâția copii la săniuș precum erau în vremea copilăriei noastre. Străzile devin pustii și liniștea domnește în jur. Iarna a devenit și el un anotimp mult prea serios, cu mici excepții, pe care i le poți înțelege. Se revoltă și ea cum poate, încercând să ne cheme pe noi, cei care am fost și nu mai suntem. Probabil crede că ne-am supărat pe ea și din cauza aceasta, nu mai permitem nici generației noi să se bucure de prezența ei.

Cu drag, 
Georgiana

Sursă Foto

Față de cine ar trebui să ne revoltăm: față de profesorii cerșetori sau față de statul indiferent?

Circulă pe internet un video despre o profesoară de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, care face meditații la preț de 700 de lei pe lună, fără să țină cont de numărul de elevi care vor rămâne la aceste meditații.

Ok, e prea mult 700 de lei de elev pe lună. Chiar nu sunt de acord cu ceea ce face doamna! Dar hai să ne gândim la o lecție privată de limbă străină. Cât e achitată acea oră? Am auzit și cazuri în care o singură oră e 80 sau poate chiar 100.

Poate nu e ok că face meditații în grup și ia așa de mult pe lună de persoană. Dacă numărul de elevi e mai mare, ar trebui să scadă prețul. Dar mai gândiți-vă la un lucru, salariul unui profesor e 3000 de lei, și poate asta e de la început, depinde de gradul profesorului și de responsabilitățile acestuia. Cum să trăiești tu din 3000 de lei? Nu zic că sunt de acord cu doamna și afacerea ei ilegală, dar nici nu cred că aveți dreptate când criticați un profesor. Îmi pare rău că lumea nu se gândește să facă ceva pentru ca statul să investească mai mult în educație.

Dar cât stres și câți nervi se pierd stând în fața unor elevi. Dacă nu știți cum e, mai bine nu comentați atâta. Să vă duceți să vă învățați voi copiii, fiecare părinte pe rând. Să vedem cum o să vă descurcați! Să le verificați voi caietele, unii scriu foarte „citeț” și să vi se plătească câțiva bănuți pe  verificare. Dar câte proiecte didactice trebuie să facă un profesor pentru fiecare lecție, pentru capitol, pentru semestru, an? Un profesor nici nu ar trebui să mai doarmă după câte responsabilități are. De comentat se poate mult și bine și de judecat, dar de făcut ceva pentru a le fi un ajutor, nu se poate?

 Dacă profesorii ar avea 7000 sau 8000 pe lună, voi credeți că ei ar mai cere atâția bani pe meditație?  Eu cred că ei nici nu ar mai face meditații.

Nu doriți să plătiți pentru meditații? Ocupați-vă acasă cu odraslele voastre! Învățați-i respectul față de cei care le stau în fața lor. Nu e destul că profesorul, sărmanul, are atâta de lucru până să apară în fața lor, încă și lipsă de respect față de ei. Câți copiii în ziua de azi își mai fac temele ? O mare majoritate dintre ei, din cauza ca statul nu oferă condiții de viață decentă părinților, trăiesc fără a fi supravegheați de cineva. Vouă vă este greu și alegeți să plecați peste hotare, dar profesorilor nu le e greu ? Ei nu sunt oameni? Ei trăiesc cu aer sau cum să înțeleg?

Eu am fost elevă, studentă, profesoară. Am întâlnit profesori de tot felul: profesori care cereau bani pentru orice, la fiecare pas; profesori care dacă nu mergeai la ei la meditații, îți scădeau nota pe semestru; profesori care nu cereau niciun ban și care își dădeau interesul să ne învețe pe noi, să ne învețe nu doar material didactic, dar și lucruri care ar putea să ne ajute în viață. A învăța nu înseamnă a cunoaște ceva după ce ai memorat acel material. Învățătura te dezvoltă personal, te ajută să evoluezi. Din păcate elevii din ziua de azi nu mai privesc învățătura ca pe ceva util. Ei vor note. Pentru ei notele contează. De ce ? Pentru că ei au văzut care e situația din țară. Toți pleacă…

Ziceam că am fost și eu la rândul meu profesoară. Am avut cazuri în care mi s-a reproșat faptul că-i întreb tema pentru acasă: „La ce mai ajută învățătura acum? Oricum toți pleacă peste hotare.” sau: „Oamenii care nu au rezultate bune la învățătură, se descurcă mult mai bine.”. Iar acum hai să ne mai gândim la o chestie : „Oare cei care și-au deschis o afacere proprie, sunt în totalitate lipsiți de gărgăuni?” Acei oameni au învățat singuri ceea ce le trebuie, dar oricum au învățat ceva!

Eu am fost un profesor care mi-am dat interesul ca elevii mei să învețe ceva din ceea ce le predau. Nu doar să cunoască materialul predat, după ce l-au memorat (ceea ce eu nu apreciez. Memorezi o poezie, dar nu un text.), dar să înțeleagă că anumite lucruri le înveți pentru că trebuie și pentru că nu știi când ți-ar putea fi de ajutor. Eu nu am făcut meditații, eu nu am cerut bani nici pentru testele de evaluare, nici pentru materialele pe care le distribuiam clasei. Eu toate aceste materiale le achitam cu banii mei.

Așa că înainte să generalizați și să spuneți că : „Profesorii, ohoo, ce bine mai trăiesc!”, informați-vă între-adevăr despre situația reală. Nu vă revoltați față de profesori când cer anumiți bani pentru meditație. Nu vă convine, în genere renunțați la școală și educați-vă acasă pruncii, ca să nu mai cheltuiți bani în plus. Revoltați-vă față de stat, care au transformat profesorii în cerșetori! Responsabilități atât de mari și remunerație atât de mică. În alte țări, având în vedere importanța profesorilor pentru educația societății, investiția în educație este mult mai mare. Deci faceți ceva pentru a îi ajuta pe profesori ca să nu mai fie nevoiți să întindă mâna și să vă sărăcească pe voi pentru că nu aveți timp pentru copii voștri. Poate nu-s părinte, dar nici voi, cei revoltați nu ați fost în pielea unui profesor!

Un alt articol care ar putea să vă ajute să vă informați, poate fi accesat pe link-ul următor.

Luați un exemplu!

Georgiana F

 

Școala de Bloggeri, Ediția a II-a. Un sfârșit frumos…

Mai țineți minte că vă povesteam că m-am înscris la o școală de Bloggeri, datorită unei prietene și că eram atât de bucuroasă că am avut așa posibilitate? Ei bine, uite că, în urmă cu 10 zile, am primit și diplomă și premiu, o carte minunată Spațiul public și comunicarea de Isabelle Pailliart, oferită de unul dintre sponsorii școlii: Bestseller. Nu știu sigur când voi  avea ocazia să o răsfoiesc minuțios, pentru că eu citesc, de obicei, literatură beletristică,  ori psihologică / motivațională, iar acum având și teza de masterat de susținut, studiez simbolurile și semnificația lor. Însă, hai să fiu sinceră, mă bucur că mi-a fost oferită. Orice carte e binevenită să facă parte din mica mea bibliotecă, care crește treptat, nici nu prea mai am spațiu pentru cărțile mele.

Diplomele și micile premii au fost înmânate în unul dintre localurile Chișinăului, Butoiaș. Mi-a plăcut foarte mult interiorul, dar și exteriorul localului, mai ales având în vedere, că a fost prima dată când am pășit pragul restaurantului. Pentru a te destinde și a te simți bine este nevoie ca atmosfera în care se petrece evenimentul să fie minunată. Deci, punct ochit, punct lovit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă foto

Unii dintre absolvenții acestei școli ne-au încântat cu niște discursuri de mulțumire celor care au organizat această școală. Discursuri ce ne-au emoționat și ne-au făcut să ne dăm seama cât de repede a zburat timpul. Când realizezi ceva deosebit sau când faci parte dintr-o echipă frumoasă, nici nu observi cum trece timpul.

Pentru a ne putea detașa de toate problemele și gândurile, am fost serviți cu un vin rafinat și delicat, Apriori Wine și cu alte bunătăți pregătite de local. Dacă la început emoțiile pozitive erau cele care ne invadaseră în totalitate, spre sfârșit ne-am deschis unul față de altul, pentru a ne putea cunoaște și a ne împărtăși experiența de viață trăită la această școală.

Nu ar trebui să uităm și de minunatele poze realizate de către Effect Studio Moldova. Acum vom avea amintiri frumoase pe vecie, pentru a ne putea mândri că suntem absolvenții acestei școli și pentru a avea dovezi veridice că în realitate am făcut și noi parte din acest proiect frumos, creat de către Liga Tineretului din Moldova. O organizație non-guvernamentală care susține idealurile tineretului.

Mulțumesc tuturor sponsorilor pentru această experiență frumoasă și mentorilor noștri care ne-au îndrumat și ne-au susținut pentru a ne realiza visul! Mulțumesc Mihaelei Josanu pentru că ne-a organizat și ghidat în acele două luni și continuă să o facă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă foto 

Tineri, cu experiență în domeniu !? Nu, n-am auzit!

În ultimul timp încerc să-mi țin în frâu nervii și să acționez cât mai calm posibil, uneori chiar prea calm, însă azi …. Azi m-am enervat atât de mult, încât îmi vine să mă duc și să iau câțiva oameni, și să-i dau cap în cap.

Fiind în acest moment șomeră. Pentru cei care nu știu ce înseamnă șomer, sau pentru cei care nu au trecut prin această situație, vă explic, fără prea mare introducere (explicație specială pentru angajatorii care au uitat că au fost și ei odată la început de cale). Acest cuvânt frumos este definit în felul următor, potrivit sursei pe care am accesat-o : „Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur.”, iar în franceză în genere sună magnific! Oh, oui, oui! Deci această persoană, nu că nu ar vrea să obțină venit, ci pur și simplu, nu poate, pentru că țărișoara noastră, pe cât de mică, pe atât de pretențioasă și fițoasă, nu are nevoie de tineri care să lucreze în condiții favorabile, ci vrea niște marionete, care să tacă, să înghită și să se supună.

Buuun! Asta e o situație,  prima, dar nu și ultima! Altă chestie care e destul de răspândită în Moldova e că dragii tineri, din păcate, nu s-au născut cu experiență! De ce, dragi tineri, nu aveți experiență? Să vă fie rușine! Nu aveți experiență, no money, no honey! Și după cum zic francezii : C’est la vie mon chéri!

Zilele astea am fost sunată și anunțată într-un mod cât mai frumos: „ Nu te supăra, dar nu ai experiență în domeniu și alte vorbe frumoase, deci, răspunsul meu nu poate fi Da.” Nooo, muult doritul Da, de când te aștept !!! Acum lăsând gluma la o parte. Știu motivul din care nu am fost acceptată, tot ok, nu m-am stresat, chiar deloc, de unde stres, măi flăcăi și fete mari? Eu doar îs rezistentă la stres!

Răsfoind printre celelalte anunțuri cu oferte de muncă dau peste o altă companie, la care deja am fost la interviu o dată și mi-au zis că au mai multe persoane de unde să aleagă și iarăși fusese un Nu. Eii, fie! Altă companie care, fiți atenți, se află în Iași, în același domeniu, are nevoie de persoane cu un nivel de franceză B2, fără experiență, acceptă și persoane din Republica Moldova, salariu atrăgător, 4 zerouri !? Da, da, ai citit corect! Chiar 4! Și acum să revin la compania de pe plaiul nostru natal, nivel franceză C1 sau chiar C2, e serios, deci, experiență în domeniu, și doar 3 zerouri.

Și acum stau eu și meditez asupra acestei situații complicate : Pentru ce să stai în Moldova ? Ce să faci, dacă nu ai experiență ? Dragi angajatori, ce ne sfătuiți să facem? Unde să lucrăm, dacă noi nu avem experiență? Cum să trăim? Vă doare în cot ? Și pe mine tot mă doare în cot, când văd ce cerințe aveți voi și ce oferiți în schimb, unor tineri care și-ar da și sufletul, numai să vă satisfacă cerințele super exigente. Și chestia cea mai neserioasă e că alegeți persoane care uneori nu sunt atât de prețioase precum vă doriți (după ideea cumătrismului. Ce e cumătrism? Să-i întrebăm pe cei care știu!).

Moldova, este, încă o dată mă conving, țărișoara minunilor!

Școala de bloggeri, Ediția a II-a

M-am îndrăgostit de scris chiar din copilărie, însă pe atunci nu mi-am dat seama că scrisul ar putea să-mi devină un hobby într-o bună zi, hobby care acum îmi ocupă cea mai mare parte din timp, cu excepția lecturii, bineînțeles.

Astfel fiind îndrăgostită de scris, am decis să mă înscriu la cursurile Școlii Bloggerilor, înființată de organizația non guvernamentală, Liga Tineretului din Moldova. Despre această școală am aflat în ianuarie când eram încă în Constanța, unde mi-am făcut studiile timp de un semestru. O prietenă, cea care mi-a dat ideea de a-mi crea un blog, mi-a expediat site-ul cu articolul despre Școala bloggerilor și îndrăgostiții de scris și mi-a zis: „Încearcă-ți șansele, fiindcă știu că-ți place!”. Deja a doua oară această prietenă este „vinovată” de evenimentele din viața mea.

Cursurile organizate de Școala de Bloggeri au început în luna februarie. În fiecare sâmbătă, în fața noastră s-au prezentat diferiți mentori care au încercat să ne împărtășească din experiențele lor. Întâlnirile au avut loc la ASEM, la etajul al 6-lea și pentru că am vrut să-mi demonstrez că eu pot și  că rezist, am încercat să nu apelez la ascensor, ascensorul e pentru cei mai puțin rezistenți. ))

Prima persoană încântătoare care a apărut, în prima zi, cu o prezentare atât teoretică, cât și practică a fost Mihaela Josanu, care ne-a informat despre platformele de bloguri, despre cum putem să creăm un blog. În mare parte eu deja știam anumite chestioare, pentru că după ce am creat acest blog pe wordpress, am creat un altul pe blogspot, cu un pseudonim, dar nu mi-a plăcut platforma și am renunțat la el. În wordpress îmi părea totul clar și mi-am zis : Blogspot-ul nu e de mine!

Rodica Vîlcu a fost următoarea persoană, foarte pozitivă și entuziasmată de ceea ce urma să ne împărtășească. Ea ne-a vorbit despre știre, interviu, editorial. Nu am putut să nu remarcăm faptul că este îndrăgostită de interviu.

Ana Trifan este promotoarea vorbirii corecte. De la început credeam că este adepta graiului moldovenesc și a moldovenismelor, însă pe parcurs am înțeles că îmi făcusem o impresie greșită. Mi-au plăcut foarte mult sfaturile pe care ni le-a enumerat pentru a avea un „blog perfect”: Citiți! Citiți-i pe cei mai buni! (Cărțile au personalitate!); Scrieți!; Învățați o limbă străină!; Jucați-vă și experimentați! (Inventați cuvinte!) …

Sloganurile ei sunt memorabile: „Gramatica este sexy!”, „Mă cucerești cu DEX-ul!”).

Andrei Fornea ne-a propus câțiva pași pe care trebuie să-i urmăm pentru a crea un blog care să ne reflecte personalitatea. Ne-a prezentat cele mai importante elemente ale unui articol: titlu, text, imagine, introducere, cuprins, încheiere și ne-a vorbit despre importanța formatării articolului pentru ca acesta să poată fi ușor de citit și înțeles de toată lumea.

Irina Frunza ne-a vorbit despre Social Media: „Know your audience!” și despre câteva modalități de promovare.

Nicolae Apostu  a fost foarte vesel și ne-a cucerit mai mult prin discursul, decât prin modul lui de a scrie. Ne-a îndrumat spre calea cea dreaptă, în ceea ce privește bloggingul. Înainte să vin la curs în acea dimineață, fiind într-un autobuz, veneam de la mine din Nisporeni, am citit mai multe articole de ale sale și mi-am zis: „Omu ista nu are nicio treabă cu majusculele. Ele pur și simplu nu există!”, însă felul în care a reușit să ne capteze atenția mi-a schimbat viziunea în totalitate despre el.

Svetlana Matvievici a venit tocmai din Orhei, pentru a ne încânta cu prezența și personalitatea ei foarte deschisă și prietenoasă. Blogul ei îl urmăream de ceva timp și am fost foarte încântată când am aflat că voi avea ocazia să o cunosc în realitate. Ea ne-a propus să facem un Travel List cu orașele din Moldova, România și din întreaga lume pe care dorim să le vizităm și în momentul în care o să călătorim în acel loc, pentru a eterniza amintirile, să dăm viață unor articole frumoase.

Andrei Cibotaru ne-a vorbit despre blogurile de nișă și în special despre blogurile de vin, despre diferitele evenimente organizate pentru promovarea diverselor vinuri de calitate.

Daniela Dermengi și Iuliana Mamaliga, bloggerițe fashion, fac parte din echipa de bloggeri  Dream Team. Fetele ne-au împărtășit din experiența lor de blogging și ne-au dat câteva sfaturi despre cum am putea să facem bani prin intermediul blogului.

Grigorii Duca, specialist IT, ne-a vorbit despre blogOGO.md, platformă pe care a creat-o pentru a uni blogurile autohtone. Grigorii ne-a explicat, din punct de vedere tehnic, cum ar trebui să ne creăm blogul nostru.

Emilia Staver ne-a informat despre compania Starlab și despre ofertele ei. Totodată Emilia ne-a sugerat să încercăm să scriem ceva cât mai original, pentru a-i motiva pe cititori să continue să ne citească / urmărească: „Fiți precum un cameleon!” și „Citiți mult! Găsiți-vă inspirația!”.

Aceste persoane m-au făcut să mă îndrăgostesc tot mai mult și mai mult de scris și mi-au dat un imbold să cred în pasiunea mea și să investesc în ea, pentru că avem doar o singură viață și trebuie să o trăim așa ca să ajungem la sfârșit și să ne minunăm cu trecutul nostru și cu ceea ce am reușit să realizăm.

Mulțumesc Ligii Tineretului din Moldova, pentru organizarea acestei școli minunate!

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: https://www.facebook.com/%C8%98coala-bloggerilor-770787659734286/?fref=ts