„Artista” Adrianei Ungureanu va fi lansată la Chișinău

lansare-de-carte

Vă întrebați cum ați putea să vă petreceți seara de joi,  24 noiembrie? Dacă ești un/o pasionat(ă) de lectură ai accesat link-ul potrivit.  Dacă nu faci parte din categoria cititorilor înrăiți, anunță-ți prietenii care ar dori să-și petreacă seara într-un mod plăcut,  dar și util.

O nouă lansare de carte va avea loc pe 24 noiembrie 2016ora 18:00. Evenimentul se va desfășura în Chișinău, la restaurantul Villa Garden.

Este vorba despre lansarea romanului „Artista” al Adrianei Ungureanu.

Adriana Ungureanu nu este doar o simplă scriitoare.  În prezent colaborează cu o universitate în calitate de cadru didactic asociat,  este senior editor la revista științifică Cross Cultural Management,  susține seminarii de comunicare părinte – copil și pentru femeile aflate în proces de schimbare a vieții lor, se implică în acțiuni de susținere a antreprenoriatului.  Este imposibil să nu remarcăm cât de dinamică este această minunată doamnă.

Pentru a o cunoaște puțin înainte de a veni la lansare, puteți accesa site-ul care vă va direcționa spre blogul ei.

Cititind câteva dintre articolele scriitoarei am observat că este o femeie puternică,  inteligentă și foarte ambițioasă.

În unul dintre articolele sale menționează faptul că : „ … de multe ori, în viață,  facem ceea ce trebuie, lăsăm deoparte ceea ce ne place și ce ne împlinește la nivel sufletesc.” Cu toate acestea a obținut destul de multe și e evident că îi place ceea ce face.

O dovadă neîndoielnică că face nu doar ceea ce trebuie sunt cărțile sale : „Femeia la 40 de ani.  Pe Facebook” este prima sa carte de succes,  urmată de „M-am născut să te întâlnesc”,  scrisă sub presiunea doctoratului în faza lui de final. „Artista” este al treilea roman al său despre care scriitoarea afirmă că este cartea sa preferată. De ce? Urmează să aflăm joi.

Am început să lecturez romanul doamnei Ungureanu zilele acestea pentru „a testa produsul pe propria-mi piele”  și pentru a mă asigura și a vă asigura că într-adevăr este o carte care merită să fie nu doar răsfoită,  dar și devorată pagină cu pagină.

Ceea ce m-a amuzat chiar de la început a fost coincidența faptului că acum mă aflu în Cluj și chiar în Cluj începe viața acestei Artiste, născută de  părinți la fel de ambițioși ca și ea.

În seara evenimentului veți putea să procurați romanul scriitoarei Adriana Ungureanu, „Artista” cu doar 175 de lei. Pe lângă aceasta cei sau cele care vor cumpăra cartea vor avea parte de o mică surpriză din partea scriitoarei.

Pentru cei mai curioși, vă las mai jos trailerul acestei cărți.

 

Ne vedem joi!

Cu drag, 
Georgiana

Anunțuri

O minciună dulce sau un adevăr amar?

Am scris acest articol, după ce am realizat un mini sondaj. Am apelat la ajutorul câtorva prieteni, adresându-le o simplă întrebare: „E acceptabil să minți în anumite situații? Preferi minciuna dulce sau adevărul amar?”

Cum credeți, care a fost răspunsul unanim?

Bravo! Aveți dreptate! Majoritatea dintre ei preferă adevărul, fie el cât de dur nu ar fi.

A : Nu prefer minciuna dulce. Doar adevărul, căci el nu e tot timpul amar. Adevărul dulce e cel mai dulce, dar sunt momente când nu spun adevărul în întregime. Voi recunoaște asta, însă mai târziu.
GF: Dar atunci când omiți să zici ceva, gândindu-te că aceasta nu am fost întrebat, e o minciună?
A: Între adevărul nespus și minciună este o diferență, dacă eu în locul adevărului omis nu am spus o minciună.
GF: Totuși e diferit adevărul nespus de cel omis, nu?
A: Nespus e atunci când nu te întreabă și tu eviți să discuți acel subiect. Omis e când tu de exemplu ești întrebat ceva și tu zici jumătate din acel adevăr.  „Ai ieșit ieri? / „Da.” ” Însă nu a fost adresată întrebarea cu cine sau la ce oră ai revenit? Sau ar mai fi și situația în care acea persoană zice în mod direct că va ieși și nu urmează alte întrebări.

T: Mmm… E complicat… Prefer adevărul, tot timpul. Dar, uneori ca să evit o ceartă, camuflez cumva adevărul și revin la acel adevăr când e timpul. Uite eu cu Nicoletic, nu pot fi chiar așa corectă… Mai mult recurg la minciunele… : „Hai să vedem dacă nu a venit tata.” „Pâinică de la iepuraș…” „Vine iepurașul…”

DM: Adevărul amar amar. Minciuna nu duce niciodată la bine.

DF: Prefer minciuna dulce și o utilizez foarte des. Cu toate acestea aș dori să rămână minciună dulce toată viața, să nu aflu un alt adevăr. În cazul în care aflu, e foarte grav. (Miroase a răzbunare, dulce răzbunare!) Sunt multe situații în viață când o minciună nevinovată și dulce, salvează multe. Dacă am spune mereu adevăruri, nu am avea relații.”

M : Depinde și ce fel de minciună, ce fel de adevăr. Dacă e vorba despre niște lucruri nesemnificative, e ok. De ce mă întrebi? Există vreun motiv? Eu cred că tu crezi că eu ceva ascund sau poate tu ceva ascunzi?

C: Prefer adevărul, chiar și dacă m-ar face să sufăr enorm, dar voi ști cel puțin că e adevăr, decât să trăiesc în minciună.

E: Eu nu am prea recurs la minciună. Am fost prea sinceră în ceea ce privește relația dintre doi indivizi. Însă am fost mințită în mod regulat și e dureros. Chestia e că nu știa nene cela nici a spune minciuni. Omul atunci când iubește cu adevărat, simte că a fost mințit. Deci acel nene ar fi trebuit mai bine să evite întrebarea sau situația, decât să mintă.

Cu toate acestea adevărul amar duce spre lipsa de încredere. E mai complicat să te încrezi în cel care te-a mințit. Dar depinde și de situație: în ce context a făcut-o, cât de important sau mai puțin important este subiectul.

Iubesc încrederea, urăsc oamenii care mint.

Totuși, uneori, e acceptabilă și minciuna dulce, dar ar fi mai bine să facă în așa fel, încât să nu știe nimeni ce a făcut și nici să nu dea de bănuit.

Părerea mea e că nu poți prefera adevărul. Da, și mie îmi place dulcele. Hai să recunoaștem, cui nu-i place? Dar așa e viața, trebuie să mai guști și sare, și piper. E condimentată viața asta.

Sunt oameni care mint din frica de a nu pierde pe cineva, dar la naiba trebuie să-i cultivi încrederea persoanei, nu să i-o strivești! A ascunde adevărul nu înseamnă a proteja ființa dragă. Totul se reduce la lipsă de respect și încredere. Adevărul trebuie să fie spus!

E un subiect contradictoriu. Dacă ai face dezbateri publice pe acest subiect, oamenii ar începe să se contrazică. Așa cum am făcut-o și eu, recunosc…

 După o analiză generală a răspunsurilor pe care mi le-au oferit persoanele chestionate, am ajuns la concluzia că mai puțini sunt cei care preferă să fie mințiți. Dar oare cei care au zis că preferă adevărul, în momentul în care l-ar afla, ar putea să-l suporte, fără să fie răniți, fără să-și piardă încrederea în persoana de alături?

Am încercat să răspund și eu la rândul meu la această, simplă întrebare. Însă pur și simplu, nu pot să aleg dacă aș vrea să fiu mințită frumos sau dacă aș accepta un adevăr dur. Probabil adevărul dur ar strica tot și în acel moment poate aș fi preferat să nu-l aflu.

Deseori vorbeam cu prietenele mele despre acest subiect și eram de acord că în cazul în care aș fi înșelată de persoana iubită, aș prefera să nu aflu. Dacă aș afla, oare aș putea ierta? Oare aș putea să merg mai departe, existând în acea relație și având aceeași încredere în persoana respectivă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? Răspunsul meu e nu, cu siguranță.

În momentul în care descoperi că ai fost mințit, îți pierzi încrederea în totalitate. E foarte greu să ai încredere în cineva, însă e mult mai ușor să o pierzi. E floare la ureche!

Cu toate acestea recunosc că sunt momente în care recurg și eu la minciuni sau mai bine zis, prefer să evit un anumit subiect, ca să nu trebuiască să mint.

Oare persoanele pe care le-am mințit și-au dat seama vreodată că am făcut-o? Oare s-au simțit trădate, rănite, chiar și dacă au fost minciunele inocente?

Am fost și eu mințită la rândul meu, sau mai bine zis mi s-a spus un adevăr în față. Adevăr pe care în acea perioadă nu l-am crezut, pentru că aveam impresia că mi-a fost spus doar pentru a mă răni. Peste ani, am aflat că acel adevăr, de fapt fusese adevăr. Mi-am reamintit tot trecutul pe care l-am petrecut alături de acea persoană și mi-am dat seama că ceea ce credeam eu că e real, a fost doar o minciună. Am început să o detest și să renunț la prezența ei în viața mea. Acum nici măcar nu ne mai salutăm. Însă amintirea acelui trecut ascuns în minciună e încă viu în memoria mea.

Voi ce preferați – un adevăr gol goluț sau o minciună frumos ambalată? Recurgeți la minciuni mărunte pentru a salva o situație sau preferați să răniți persoana trezind-o la realitate prin dezvăluirea unui adevăr prea dur?

Cu drag,
Georgiana

Întâlnirea membrelor Clubului Cititoarelor Moderne cu scriitorul Igor Guzun

14962299_990067601103299_1114361482_n

Seara a început printr-o scurtă prezentare a membrelor Clubului Cititoarelor Moderne. Au urmat destăinuiri despre câteva momente din autobiografia fetelor, dar și despre hobby-urile lor. Unul dintre hobby-urile comune, este lectura, care ne-a adunat la acea masă „rotundă”. Discuția noastră, cu toate acestea, s-a axat în jurul vieții și operei scriitorului Igor Guzun și în special a cărții sale „Vinil”.

Igor Guzun (n. 1968) este scriitor, editor și director al Agenției „URMA ta”. A scris 14 cărți, până la apariția celei de-a 15-a, Vinil. A predat la universitate : Scrierea știrilor și Jurnalismul în situații critice, disciplină propusă de acesta.

Scriitorul nu ne-a împărtășit toate secretele sale, bineînțeles că a păstrat câteva doar pentru el, dar cu toate acestea am reușit să aflăm mai multe taine decât ne-am propus.

Am citit pentru prima dată numele și prenumele domnului Igor Guzun, când am ascultat Furio SnailsOameni și locuri dragi (autorul versurilor), melodie pe care recunosc că am ascultat-o o perioadă îndelungată. Atunci nu știam cine este acest domn și cu ce se ocupă sau că într-un viitor îndepărtat îi voi citi una dintre cărți. Darămite că voi avea posibilitatea să-l cunosc personal și să-l întreb tot ce mă interesează despre modul în care scrie,  amuzându-mă copios ascultând glume din viața sa.

Mi-a plăcut nu doar scriitorul, dar și omul Igor Guzun. Am apreciat și continui să apreciez oamenii care, în pofida titlurilor mărețe pe care le dețin nu uită să rămână oameni.

La fel ca oricare cititor, scriitorul are cărți pe care a început să le citească, dar nu a mai reușit să le termine. Printre acestea putem enumera : „Ulise” de James Joyce, despre care a adăugat că : „Probabil nu i-a venit timpul să o citesc. ” și „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. Spre deosebire de scriitor, eu am datorii colosale, recunosc.

Igor Guzun ne mărturisește că a citit 60 din cele 80 detective ale Agathei Christie. Un alt autor preferat este Stephen King. Una dintre cărțile acestuia pe care ne-a recomandat să o citim, este „Misterul regelui. Despre scris”.

Domnul Guzun menționează că dacă descoperă un scriitor bun și dacă îi place cum scrie acesta: „Mă țin de el” . Nicidecum nu va încerca să compare prima carte publicată cu celelalte care vor apărea. Le apreciază pe fiecare în parte și se delectează cu lectura cărții pe care în acel moment o răsfoiește.

O nouă carte a domnului Guzun urmează să apară într-un viitor apropiat. Pentru a ne intriga, dumnealui ne-a citit două fragmente. Mie mi-a plăcut cel despre iubire: pașii persoanei iubite din mulțimea de pași ai oamenilor care ne înconjoară, pot fi depistați foarte ușor sau despre picioarele reci care le răcesc pe cele calde, însă cu toate acestea persoana care iubește nu va fi niciodată deranjată de acest gest.

„Toate lucrurile trebuie să le faci din plăcere, nu din datorie!” Acesta a fost răspunsul la întrebarea : „De obicei când scrieți, sunteți melancolic, intrați în depresie?” Scriitorul continuă să afirme că de fapt acesta este un clișeu. Nu este nevoie pentru scriitorul nostru să sufere profund pentru a putea crea.

Ritualul de scriere al scriitorului e simplu : își notează câteva idei în telefon și în agende : una mai mică, alta mai mare. Face notițe în telefonul său așteptându-și fiica de la orele de pian.

Fiind întrebat de câte ori își citește textele, după ce le-a scris, domnul Guzun recunoaște că nu preferă să-și recitească romanele. „Nu pentru că nu sunt bune, ci pentru că după ce ai scris un text, a doua zi apreciezi altfel ceea ce ai scris. Noi mereu ne temem să greșim. Ai greșit, învață din asta și atât. Ai scris un articol, uită-te dacă e scris corect gramatical și publică-l, uită de el! După ce citești articolul peste trei zile când revii la acel articol, ești deja alt om.”

Scriitorul preferă să creeze în liniște, pentru că dacă s-ar auzi muzică de fundal, i-ar fi mai greu să creeze: „Dacă ascult muzică, sunt atent la cuvinte. Dacă găsesc o etichetă o citesc. Prefer liniștea.”

Dacă ați crezut că toți scriitorii își dedică timpul, în exclusivitate scrisului, Igor Guzun este cel care sparge stereotipurile, recunoscând că scrie doar dimineața. Nu a avut timp să încerce un alt moment al zilei, fiindcă are alte responsabilități de realizat pe parcursul zilei.

Întâlnirea cu primul scriitor de gen masculin, în cadrul Clubului Cititoarelor Moderne a avut un adevărat succes. Demult doream să-i propun Victoriei să organizeze o reuniune cu un scriitor masculin. Când am aflat că urmează să o facă, mi-am zis că probabil îmi citește gândurile. Era nevoie să discutăm cu domnul Igor Guzun pentru a cunoaște părerea acestuia despre scris și cărți și pentru a reuși să descoperim ce se află în creierul scriitorilor masculini. Misterul a fost elucidat…

Mulțumim Victoriei pentru această întâlnire frumoasă și nu în ultimul timp, domnului Guzun!

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu drag,
Georgiana