Interviu cu Aliona Gherghilijiu: „Cuvintele pe care le aștern pe hârtie sunt câte o părticică din mine…”

16650967_10208338947364320_878042973_o

Aliona Gherghilijiu este mamă, soție și fiică și în pofida responsabilităților personale, a reușit să ne împărtășească povestea vieții sale. O poveste pe care vă invit să o descoperiți din interviul de mai jos, iar pentru cei mai curioși, mai multe detalii puteți afla lecturând cartea ei „Pe aripile destinului”.

„Sunt copil și fiică de vreo 30 de ani, soție și noră de aproape 7, iar în rol de mamă sunt de 5 ani și jumătate. Fiecare etapă a vieții mele modeste mi-a format caracterul și m-a determinat să devin cine sunt astăzi. Mă bucur că știu să îi compătimesc pe cei care au o viață mult mai grea decât a mea și mi-e tare milă de părinții bătrâni lăsați în voia sorții. Mă doare sufletul când văd copilași grav bolnavi și dacă aș fi Dumnezeu i-aș salva pe toți. Mă întristează faptul că chiar și dacă nu-mi place bârfa, uneori recurg și eu la ea, că de foarte multe ori nu am răbdare să se întâmple ceva aici și acum, că sunt tare supărăcioasă. Totuși consider că sunt o optimistă, chiar dacă de nenumărate ori am dat mâinile în jos și am crezut că nu mai există cale de ieșire din impas.”

– Dacă îți mai amintești, care a fost prima carte pe care ai citit-o?
– Cred că Abecedarul.

– Care este rolul literaturii în viața ta? Cărțile sunt pentru tine prieteni care te sfătuiesc sau o metodă de a te relaxa și de a evada din lumea reală?
– Literatura pentru mine este o modalitate de a mă detașa de la treburile casnice, de la rutina zilnică și îmi place să citesc în liniște, însă recunosc că uneori citesc în fugă sau în același timp pregătesc mâncare și citesc. Asta se întâmplă atunci când cartea este foarte interesantă și nu am răbdare să aflu ce va urma.

– Titlul romanului „Pe aripile destinului” are un mesaj pe care ar trebui să îl cunoaștem? Care este semnificația lui ?
– Acest titlu corespunde în totalitate conținutului cărții mele de suflet. Este o relatare a destinului meu prin care am plutit fără să pot interveni și am acceptat resemnată ceea ce mi-a fost sortit să trăiesc. Acest titlu a fost gândit cu mult înainte să încep să-i scriu conținutul.

– Crezi în destin? Crezi că fiecare are puterea să decidă care ar trebui să fie pașii, pe care să îi urmeze în această viață sau există ceva mai presus de noi, care ne ghidează din culise?
– Da, eu cred în destin. Cred că fiecare își are menirea sa pe pământ. Fiecare trece prin anumite greutăți care îl marchează, însă sunt lucruri pe care le poate schimba. Am o prietenă care nu traversează strada regulamentar. Ea nu are răbdare să aștepe ca semaforul să fie verde pentru pietoni și pornește printre mașini, chiar și acolo unde drumul e cu sens dublu. Eu mereu îi spun că Dumnezeu într-o zi se va supăra pe ea, căci i-a dat viață, dar ea nu prețuiește ce are și să nu-l pomenească de rău, dacă se va întâmpla ceva. În acest caz fiecare decide până unde e soarta omului și de unde începe intervenția proprie.

– A fost visul tău de mic copil să scrii și apoi să publici o carte ?
– Nu pot să afirm că a foat doar un vis, a fost ceva mai mult. Am avut o copilărie nu prea fericită și am trecut prin foarte multe greutăți. Dacă aș încerca să le descriu pe toate nu mi-ar ajunge nici câteva cărți să le scriu. Sunt multe detalii, pe care nu le-am dezvăluit în cartea mea și foarte puțini oameni știu exact prin ce situații complicate am trecut. Eram absolut convinsă că voi scrie într-o bună zi cartea vieții mele, în care voi împărtăși lumii experiența mea de viață, cum ea m-a marcat și cum am reușit să fac față greutăților și să cresc un copil normal.

Continuare…

Interviu cu Alexandru Rufanda: „M-am născut într-o familie de oameni simpli, dar care purtau în suflet destine de personaje evadate din cărţi.”

Alexandru Rufanda ne destăinuie în rândurile de mai jos, mici secrete despre cum a reușit să se afirme în mai multe domenii și să le acorde atenția cuvenită în pofida timpului trecător.

M-am născut într-o familie de oameni simpli, dar care purtau în suflet destine de personaje evadate din cărţi. De la tata am moştenit simţul autenticităţii şi dragostea pentru ancestral. De la mama am moştenit ambiţia de a trăi, de a te menţine cultivat în mod continuu, curiozitatea de a cunoaşte mai mult decât îţi poate oferi o condiţie obişnuită. Sora mea, mai mare decât mine, mi-a implantat dragostea de carte, de studiu şi mi-a oferit drumuri pentru mintea –mi, de multe ori fără să-şi facă un scop din asta. Tot ce port cu mine şi ce mă mişcă înainte printre meandrele existenţei, le datorez alor mei, inclusiv buneilor şi străbuneilor, care sfătuiesc între ei şi îmi şoptesc poveţe prin curgerea sângelui…”

– Am remarcat că ești activ în mai multe domenii : medicină, jurnalism și chiar coautor al unei cărți. Cum reușești să îți organizezi timpul în așa fel încât să le reușești pe toate? Care e secretul tău?
– De fapt, nu e nici un secret. Încerc să-mi planific acţiunile de peste zi, îmi fac însemnări în agendă. Există perioade mai stricte, totuşi, când ziua îmi este împărţită pe ore, fiecare activitate sau acţiune fiind ancorată la ore fixe şi fiindu-i destinat un anumit interval de timp, peste care nu calc sub nici un pretext.

Am descoperit din sursele pe care le-am cercetat că ești pasionat de colecționare încă din copilărie : numismatică, minerale, insecte, fluturi etc. Ai continuat să-ți lărgești colecția până în prezent sau ai decis să te specializezi în filatelie?
– De ceva timp m-am axat în special pe filatelie. În paralel totuşi nu ratez nici o ocazie de a achiziţiona artefacte si documente istorice care m-ar putea ajuta în cercetările mele cu privire la fenomenul masonic.

Pasiunea pentru cărțile vechi și rare ai moștenit-o de la cineva ? Care e tematica cărților pe care le-ai achiziționat ?
– Cărţile vechi şi rare… Fiind pasionat de cărţi în general, având Cartea ca obiect de cult, era inevitabil să nu ajung la cărţile vechi. Un alt motiv care mă ţine aproape de cărţile vechi şi rare, este faptul că probabil sunt un demodat. Pledez mereu în detrimentul modei pentru stil. Faza cu „bestseller”-urile nu am acceptat-o mult timp. Şi atunci când mulţimile citesc frenetic ceva, eu mă feresc de asta şi caut surse mai vechi, care şi-au păstrat verticalitatea în timp. Timpul mi-a demonstrat că atunci când într-o ediţie mai veche de 50 de ani găseşti lucruri care se racordează la realitatea zilelor noastre, ai de a face cu o profeţie. Şi asta dă de gândit… În plus, ceea ce m-a făcut să încep să adun, să cumpăr ediţii vechi a fost farmecul şi vraja cărţilor marcate de timp. Mirosul filelor învechite, scârţâitul scoarţelor, povestea acestor volume ajunse pînă la noi… Despre vânătoarea de cărţi cu tiraje mici, editate la comandă sau distruse în timp, s-ar cere o discuţie aparte cu multe puncte de suspensie.

continuare

Interviu cu Augustina Șiman: „Mi-am descoperit pasiunea pentru scris descoperindu-mă…”

Este primul interviu jurnalistic pe care îl realizez, de aceea nu fiți prea duri! ))

Augustina Șiman este o tânără scriitoare care la vârsta de doar 25 de ani poate să se mândrească cu pasiunea sa pentru scris prin lansarea câtorva cărți nu doar în format clasic, dar și audio. O tânără scriitoare optimistă care urmează să își lanseze în curând o altă carte : „Despre ea”. Cum a reușit să ajungă femeia de azi și să fie îndrăgită de cititori, vă invit să descoperiți în interviul de mai jos.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?
Totul a început la vârsta de 7 ani când am scris prima poezie. M-au atras terminațiile ei, și ceea ce credeam eu, pe atunci, a fi o invenție personală s-a dovedit a fi existentă cu foarte mult timp înainte de nașterea mea și cu mult mai complexă și amplă decât percepția unei copile.
A fost un impuls instinctiv, firesc, profund imprimat în matricea mea, de a-mi înșira stările în cuvinte. Cu anii am găsit tot mai multe cuvinte – care au crescut din poezii de o strofă în poeme lungi și ulterior în texte de câteva foi.
Mi-am descoperit pasiunea pentru scris descoperindu-mă… și scrisul devenea tot mai profund odată cu maturizarea mea.

Ai un interval al zilei în care obișnuiești să scrii?
De regulă e în mijlocul zilei… Dar pentru a reuși să scriu în mijlocul zilei trebuie să parcurg un întreg ritual. Bunăoară, dacă am scris sâmbătă înseamnă că am avut nevoie ca cel puțin toată vinerea să nu scriu un singur cuvânt – nu doar beletristic, ci și juridic sau științific. Trebuie să am capul limpede și să nu las niciun gând să mă consume. Am nevoie de răgaz și de liniște ca să aud ecourile din mine și ca să le transform în cuvinte.
Totuși, uneori aceste ecouri sunt atât de puternice încât pot să scriu oricând, la 3 dimineața, la 11 noaptea, și oriunde… Nu sunt puține textele din ce-a de-a patra carte, „Despre Ea”, care au fost începute în notițele electronice ale telefonului.

Ce reprezintă scrisul pentru tine?
O necesitate și mereu un răspuns. O necesitate fiindcă dacă nu scriu o perioadă îndelungată de timp, simt o stare de neliniște, confuzie și profundă tristețe – mereu sunt aceleași simptome ale „neexprimării”… și un răspuns fiindcă întotdeauna încep să scriu dintr-o revoltă, fără a avea o concluzie sau un raționament asupra unei anumite experiențe…

continuare…