Interviu cu Alexandru Rufanda: „M-am născut într-o familie de oameni simpli, dar care purtau în suflet destine de personaje evadate din cărţi.”

Alexandru Rufanda ne destăinuie în rândurile de mai jos, mici secrete despre cum a reușit să se afirme în mai multe domenii și să le acorde atenția cuvenită în pofida timpului trecător.

M-am născut într-o familie de oameni simpli, dar care purtau în suflet destine de personaje evadate din cărţi. De la tata am moştenit simţul autenticităţii şi dragostea pentru ancestral. De la mama am moştenit ambiţia de a trăi, de a te menţine cultivat în mod continuu, curiozitatea de a cunoaşte mai mult decât îţi poate oferi o condiţie obişnuită. Sora mea, mai mare decât mine, mi-a implantat dragostea de carte, de studiu şi mi-a oferit drumuri pentru mintea –mi, de multe ori fără să-şi facă un scop din asta. Tot ce port cu mine şi ce mă mişcă înainte printre meandrele existenţei, le datorez alor mei, inclusiv buneilor şi străbuneilor, care sfătuiesc între ei şi îmi şoptesc poveţe prin curgerea sângelui…”

– Am remarcat că ești activ în mai multe domenii : medicină, jurnalism și chiar coautor al unei cărți. Cum reușești să îți organizezi timpul în așa fel încât să le reușești pe toate? Care e secretul tău?
– De fapt, nu e nici un secret. Încerc să-mi planific acţiunile de peste zi, îmi fac însemnări în agendă. Există perioade mai stricte, totuşi, când ziua îmi este împărţită pe ore, fiecare activitate sau acţiune fiind ancorată la ore fixe şi fiindu-i destinat un anumit interval de timp, peste care nu calc sub nici un pretext.

Am descoperit din sursele pe care le-am cercetat că ești pasionat de colecționare încă din copilărie : numismatică, minerale, insecte, fluturi etc. Ai continuat să-ți lărgești colecția până în prezent sau ai decis să te specializezi în filatelie?
– De ceva timp m-am axat în special pe filatelie. În paralel totuşi nu ratez nici o ocazie de a achiziţiona artefacte si documente istorice care m-ar putea ajuta în cercetările mele cu privire la fenomenul masonic.

Pasiunea pentru cărțile vechi și rare ai moștenit-o de la cineva ? Care e tematica cărților pe care le-ai achiziționat ?
– Cărţile vechi şi rare… Fiind pasionat de cărţi în general, având Cartea ca obiect de cult, era inevitabil să nu ajung la cărţile vechi. Un alt motiv care mă ţine aproape de cărţile vechi şi rare, este faptul că probabil sunt un demodat. Pledez mereu în detrimentul modei pentru stil. Faza cu „bestseller”-urile nu am acceptat-o mult timp. Şi atunci când mulţimile citesc frenetic ceva, eu mă feresc de asta şi caut surse mai vechi, care şi-au păstrat verticalitatea în timp. Timpul mi-a demonstrat că atunci când într-o ediţie mai veche de 50 de ani găseşti lucruri care se racordează la realitatea zilelor noastre, ai de a face cu o profeţie. Şi asta dă de gândit… În plus, ceea ce m-a făcut să încep să adun, să cumpăr ediţii vechi a fost farmecul şi vraja cărţilor marcate de timp. Mirosul filelor învechite, scârţâitul scoarţelor, povestea acestor volume ajunse pînă la noi… Despre vânătoarea de cărţi cu tiraje mici, editate la comandă sau distruse în timp, s-ar cere o discuţie aparte cu multe puncte de suspensie.

continuare

Cum l-am descoperit pe Jack Kerouac și al său roman „Pe drum”?

„Nu-i așa că ne începem viața ca niște copii nevinovați care au încredere în tot ce văd în jur?”

În spatele fiecărei cărți pe care o citesc, există o poveste.

Am achiziționat această carte după ce mi-a fost recomandată de un tânăr stagiar francez, pe care l-am întâlnit în februarie 2016, în Constanța. Îi plăceau hipsterii din anii 50 și modul lor de viață: părul lung, călătoriile de-a lungul lumii, muzica pe care o ascultau și libertatea pe care o căutau neîncetat.

Anul acesta am găsit-o în lista cu titlurile propuse de cei de lai haibun.md pentru challenge-ul din ianuarie. Am decis să o citesc, fiindcă o aveam de aproape un an și nu i-am oferit atenția de care avea nevoie.

Este un roman cu accente autobiografice. M-a atras lumea din anii 50, cu toate că au existat fapte și decizii din viața protagoniștilor pe care le-am criticat și pentru care nu am putut să îi apreciez.

În acest roman am descoperit mai multe tipuri de libertate : libertatea manifestată prin călătoriile de-a lungul Americii (au reușit să viziteze estul, vestul, sudul și nordul); libertate prin ascultarea muzicii bop (jazz-ul, swing-ul), muzicii mambo; libertate prin condusul cu  viteze excesive, o senzație similară zborului; libertate în exprimare : discuții interminabile care se încheiau abia când persoanele implicate în convorbire nu mai reușeau să-și țină ochii deschiși; libertate prin excesul de alcool și droguri; libertate prin nelegarea de o anumită persoană pentru mult timp, nici chiar căsătoria sau apariția copiilor, nu-l puteau opri pe Dean Moriartry să nu-și ia bagajele într-o bună zi și să plece; libertate prin încercarea mai multor tipuri de joburi, începând cu cele mai nesemnificative și mai de jos.

În această carte totul depășește extremul, nu există limite, nu există riscuri de care să le fie frică. Se conduc după principiul : „Totul sau nimic!”. Când ascultă muzică ei nu o fac doar pentru divertisment, pentru ei muzica este un mod de a trăi, de a vedea prin muzică, de a analiza fiecare membru al unui band din punct de vedere psihologic: „Prez are grijile tehnice ale unui muzician care cântă pentru bani, e singurul bine îmbrăcat, uite cum intră în panică dacă trage vreun falset, dar uită-te la șeful lor ce calm e, (…), pe el îl interesează doar cum sună muzica, doar grava ei exuberanță.” „… în timp ce artistul negru cânta gânditor și demn, puștiul înalt, subțirel și blond de pe Curtis Street, Denver, îmbrăcat cu blugi și curea cu ținte, ținea muștiucul în gură, așteptându-i pe ceilalți să termine, și când asta se întâmplă, începu el și zău că trebuia să te uiți în jur să vezi de unde venea soloul, pentru că răsuna dinspre buze care zâmbeau angelic și era un solo ca de basm, blând, dulce. Singuratic ca America, un țipăt ascuțit în noapte.”

Protagoniștii nu au problemele pe care le au cei din jur. Pe ei nu-i zbuciumă gândul că mâine s-ar putea să nu mai aibă nici un ban sau s-ar putea să nu mai aibă ce să mănânce, sau unde să doarmă. Acestea sunt niște gânduri ale oamenilor de rând. În timp ce mulțimea nu conștientiza că are doar o viață și ar trebui să o trăiască la maxim, fără griji inutile, protagoniștii nu doar că erau conștienți, dar și experimentau aceste trăiri. „Acuma uită-te şi tu la ăia din faţă. Au griji, numără kilometrii, se gândesc unde-or să doarmă la noapte, câţi bani costă benzina, cum e vremea, cum o să ajungă acolo şi, cu toate astea, ei or să ajungă acolo oricum, ştii. Dar ei nu ştiu decât să se agite şi să trădeze timpul cu false urgenţe şi altele, temători şi plângăcioşi, sufletele lor nu se vor linişti până nu se vor agăţa de o grijă clară şi dovedită şi, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecvată şi vor umbla aşa, cu un aer nefericit, şi timpul va trece pe lângă ei şi ei ştiu asta şi asta-i nelinişteşte îngrozitor.”

Deseori au rămas fără un ban în buzunar, fără mâncare. Salvatore Paradise, a experimentat moartea clinică din această cauză. (Ieșirea din timp este o temă pe care am întâlnit-o la Mircea Eliade, în „Noaptea Sânzienelor”, o temă pe care nu m-am așteptat să o reîntâlnesc atât de repede în lecturile mele.) „Pentru o clipă doar, reușisem să ajung la acea culme a extazului pe care dorisem dintotdeauna s-o ating, ieșirea completă din timpul cronologic în tărâmul umbrelor veșnice și miracolul simțit în întunecimea lumii muritoare și senzația că moartea mă îmboldește să merg înainte, ca o fantomă care se urmărește pe sine însăși, iar eu mă grăbesc, precum marinarii legați la ochi, pe o scândură de unde toți îngerii s-au aruncat în genunea sfântă a necreatului pustiu (…) Am înțeles că murisem și renăscusem de infinite ori, dar nu-mi mai reaminteam…”

Cu toate că există cititori care îi critică romanul, Jack Kerouac a abordat subiecte actuale și veritabile inspirate din anii în care a trăit, nu doar a existat. Chiar și dacă protagoniștii pe care i-a creat nu reprezintă niște exemple demne de urmat, în totalitate,. Aceștia au și trăsături sau principii de viață pentru care merită să îi respecți și să începi să înțelegi că nu are sens să ne facem griji de la probleme minuscule, pentru că ele peste un anumit timp dispar, iar în locul lor apar altele. Nu e cazul să ne chinuim neîncetat mintea cu astfel de inutilități.

 „Toată lumea veniseră aici (la Hollywood) ca să facă film. (…) Viața nu era ca-n filme.”

„Cum să vorbești despre sentimentul pe care-l ai când te desparți de oameni și vezi cum siluetele lor rămân în urmă și apoi dispar cu desăvârșire?”

Cu drag, 
Georgianadsc_1152

Interviu cu Augustina Șiman: „Mi-am descoperit pasiunea pentru scris descoperindu-mă…”

Este primul interviu jurnalistic pe care îl realizez, de aceea nu fiți prea duri! ))

Augustina Șiman este o tânără scriitoare care la vârsta de doar 25 de ani poate să se mândrească cu pasiunea sa pentru scris prin lansarea câtorva cărți nu doar în format clasic, dar și audio. O tânără scriitoare optimistă care urmează să își lanseze în curând o altă carte : „Despre ea”. Cum a reușit să ajungă femeia de azi și să fie îndrăgită de cititori, vă invit să descoperiți în interviul de mai jos.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?
Totul a început la vârsta de 7 ani când am scris prima poezie. M-au atras terminațiile ei, și ceea ce credeam eu, pe atunci, a fi o invenție personală s-a dovedit a fi existentă cu foarte mult timp înainte de nașterea mea și cu mult mai complexă și amplă decât percepția unei copile.
A fost un impuls instinctiv, firesc, profund imprimat în matricea mea, de a-mi înșira stările în cuvinte. Cu anii am găsit tot mai multe cuvinte – care au crescut din poezii de o strofă în poeme lungi și ulterior în texte de câteva foi.
Mi-am descoperit pasiunea pentru scris descoperindu-mă… și scrisul devenea tot mai profund odată cu maturizarea mea.

Ai un interval al zilei în care obișnuiești să scrii?
De regulă e în mijlocul zilei… Dar pentru a reuși să scriu în mijlocul zilei trebuie să parcurg un întreg ritual. Bunăoară, dacă am scris sâmbătă înseamnă că am avut nevoie ca cel puțin toată vinerea să nu scriu un singur cuvânt – nu doar beletristic, ci și juridic sau științific. Trebuie să am capul limpede și să nu las niciun gând să mă consume. Am nevoie de răgaz și de liniște ca să aud ecourile din mine și ca să le transform în cuvinte.
Totuși, uneori aceste ecouri sunt atât de puternice încât pot să scriu oricând, la 3 dimineața, la 11 noaptea, și oriunde… Nu sunt puține textele din ce-a de-a patra carte, „Despre Ea”, care au fost începute în notițele electronice ale telefonului.

Ce reprezintă scrisul pentru tine?
O necesitate și mereu un răspuns. O necesitate fiindcă dacă nu scriu o perioadă îndelungată de timp, simt o stare de neliniște, confuzie și profundă tristețe – mereu sunt aceleași simptome ale „neexprimării”… și un răspuns fiindcă întotdeauna încep să scriu dintr-o revoltă, fără a avea o concluzie sau un raționament asupra unei anumite experiențe…

continuare…

„Artista” Adrianei Ungureanu va fi lansată la Chișinău

lansare-de-carte

Vă întrebați cum ați putea să vă petreceți seara de joi,  24 noiembrie? Dacă ești un/o pasionat(ă) de lectură ai accesat link-ul potrivit.  Dacă nu faci parte din categoria cititorilor înrăiți, anunță-ți prietenii care ar dori să-și petreacă seara într-un mod plăcut,  dar și util.

O nouă lansare de carte va avea loc pe 24 noiembrie 2016ora 18:00. Evenimentul se va desfășura în Chișinău, la restaurantul Villa Garden.

Este vorba despre lansarea romanului „Artista” al Adrianei Ungureanu.

Adriana Ungureanu nu este doar o simplă scriitoare.  În prezent colaborează cu o universitate în calitate de cadru didactic asociat,  este senior editor la revista științifică Cross Cultural Management,  susține seminarii de comunicare părinte – copil și pentru femeile aflate în proces de schimbare a vieții lor, se implică în acțiuni de susținere a antreprenoriatului.  Este imposibil să nu remarcăm cât de dinamică este această minunată doamnă.

Pentru a o cunoaște puțin înainte de a veni la lansare, puteți accesa site-ul care vă va direcționa spre blogul ei.

Cititind câteva dintre articolele scriitoarei am observat că este o femeie puternică,  inteligentă și foarte ambițioasă.

În unul dintre articolele sale menționează faptul că : „ … de multe ori, în viață,  facem ceea ce trebuie, lăsăm deoparte ceea ce ne place și ce ne împlinește la nivel sufletesc.” Cu toate acestea a obținut destul de multe și e evident că îi place ceea ce face.

O dovadă neîndoielnică că face nu doar ceea ce trebuie sunt cărțile sale : „Femeia la 40 de ani.  Pe Facebook” este prima sa carte de succes,  urmată de „M-am născut să te întâlnesc”,  scrisă sub presiunea doctoratului în faza lui de final. „Artista” este al treilea roman al său despre care scriitoarea afirmă că este cartea sa preferată. De ce? Urmează să aflăm joi.

Am început să lecturez romanul doamnei Ungureanu zilele acestea pentru „a testa produsul pe propria-mi piele”  și pentru a mă asigura și a vă asigura că într-adevăr este o carte care merită să fie nu doar răsfoită,  dar și devorată pagină cu pagină.

Ceea ce m-a amuzat chiar de la început a fost coincidența faptului că acum mă aflu în Cluj și chiar în Cluj începe viața acestei Artiste, născută de  părinți la fel de ambițioși ca și ea.

În seara evenimentului veți putea să procurați romanul scriitoarei Adriana Ungureanu, „Artista” cu doar 175 de lei. Pe lângă aceasta cei sau cele care vor cumpăra cartea vor avea parte de o mică surpriză din partea scriitoarei.

Pentru cei mai curioși, vă las mai jos trailerul acestei cărți.

 

Ne vedem joi!

Cu drag, 
Georgiana

Întâlnirea membrelor Clubului Cititoarelor Moderne cu scriitorul Igor Guzun

14962299_990067601103299_1114361482_n

Seara a început printr-o scurtă prezentare a membrelor Clubului Cititoarelor Moderne. Au urmat destăinuiri despre câteva momente din autobiografia fetelor, dar și despre hobby-urile lor. Unul dintre hobby-urile comune, este lectura, care ne-a adunat la acea masă „rotundă”. Discuția noastră, cu toate acestea, s-a axat în jurul vieții și operei scriitorului Igor Guzun și în special a cărții sale „Vinil”.

Igor Guzun (n. 1968) este scriitor, editor și director al Agenției „URMA ta”. A scris 14 cărți, până la apariția celei de-a 15-a, Vinil. A predat la universitate : Scrierea știrilor și Jurnalismul în situații critice, disciplină propusă de acesta.

Scriitorul nu ne-a împărtășit toate secretele sale, bineînțeles că a păstrat câteva doar pentru el, dar cu toate acestea am reușit să aflăm mai multe taine decât ne-am propus.

Am citit pentru prima dată numele și prenumele domnului Igor Guzun, când am ascultat Furio SnailsOameni și locuri dragi (autorul versurilor), melodie pe care recunosc că am ascultat-o o perioadă îndelungată. Atunci nu știam cine este acest domn și cu ce se ocupă sau că într-un viitor îndepărtat îi voi citi una dintre cărți. Darămite că voi avea posibilitatea să-l cunosc personal și să-l întreb tot ce mă interesează despre modul în care scrie,  amuzându-mă copios ascultând glume din viața sa.

Mi-a plăcut nu doar scriitorul, dar și omul Igor Guzun. Am apreciat și continui să apreciez oamenii care, în pofida titlurilor mărețe pe care le dețin nu uită să rămână oameni.

La fel ca oricare cititor, scriitorul are cărți pe care a început să le citească, dar nu a mai reușit să le termine. Printre acestea putem enumera : „Ulise” de James Joyce, despre care a adăugat că : „Probabil nu i-a venit timpul să o citesc. ” și „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. Spre deosebire de scriitor, eu am datorii colosale, recunosc.

Igor Guzun ne mărturisește că a citit 60 din cele 80 detective ale Agathei Christie. Un alt autor preferat este Stephen King. Una dintre cărțile acestuia pe care ne-a recomandat să o citim, este „Misterul regelui. Despre scris”.

Domnul Guzun menționează că dacă descoperă un scriitor bun și dacă îi place cum scrie acesta: „Mă țin de el” . Nicidecum nu va încerca să compare prima carte publicată cu celelalte care vor apărea. Le apreciază pe fiecare în parte și se delectează cu lectura cărții pe care în acel moment o răsfoiește.

O nouă carte a domnului Guzun urmează să apară într-un viitor apropiat. Pentru a ne intriga, dumnealui ne-a citit două fragmente. Mie mi-a plăcut cel despre iubire: pașii persoanei iubite din mulțimea de pași ai oamenilor care ne înconjoară, pot fi depistați foarte ușor sau despre picioarele reci care le răcesc pe cele calde, însă cu toate acestea persoana care iubește nu va fi niciodată deranjată de acest gest.

„Toate lucrurile trebuie să le faci din plăcere, nu din datorie!” Acesta a fost răspunsul la întrebarea : „De obicei când scrieți, sunteți melancolic, intrați în depresie?” Scriitorul continuă să afirme că de fapt acesta este un clișeu. Nu este nevoie pentru scriitorul nostru să sufere profund pentru a putea crea.

Ritualul de scriere al scriitorului e simplu : își notează câteva idei în telefon și în agende : una mai mică, alta mai mare. Face notițe în telefonul său așteptându-și fiica de la orele de pian.

Fiind întrebat de câte ori își citește textele, după ce le-a scris, domnul Guzun recunoaște că nu preferă să-și recitească romanele. „Nu pentru că nu sunt bune, ci pentru că după ce ai scris un text, a doua zi apreciezi altfel ceea ce ai scris. Noi mereu ne temem să greșim. Ai greșit, învață din asta și atât. Ai scris un articol, uită-te dacă e scris corect gramatical și publică-l, uită de el! După ce citești articolul peste trei zile când revii la acel articol, ești deja alt om.”

Scriitorul preferă să creeze în liniște, pentru că dacă s-ar auzi muzică de fundal, i-ar fi mai greu să creeze: „Dacă ascult muzică, sunt atent la cuvinte. Dacă găsesc o etichetă o citesc. Prefer liniștea.”

Dacă ați crezut că toți scriitorii își dedică timpul, în exclusivitate scrisului, Igor Guzun este cel care sparge stereotipurile, recunoscând că scrie doar dimineața. Nu a avut timp să încerce un alt moment al zilei, fiindcă are alte responsabilități de realizat pe parcursul zilei.

Întâlnirea cu primul scriitor de gen masculin, în cadrul Clubului Cititoarelor Moderne a avut un adevărat succes. Demult doream să-i propun Victoriei să organizeze o reuniune cu un scriitor masculin. Când am aflat că urmează să o facă, mi-am zis că probabil îmi citește gândurile. Era nevoie să discutăm cu domnul Igor Guzun pentru a cunoaște părerea acestuia despre scris și cărți și pentru a reuși să descoperim ce se află în creierul scriitorilor masculini. Misterul a fost elucidat…

Mulțumim Victoriei pentru această întâlnire frumoasă și nu în ultimul timp, domnului Guzun!

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu drag,
Georgiana