Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmit. Teatrul Eugen Ionesco, Chișinău

Eric-Emmanuel Schmitt este unul dintre cei mai citiți și renumiți scriitori francofoni din ultimele două decenii. Copil fiind a vizitat deseori spitalul, nu fiindcă ar fi fost bolnav, ci pentru că tatăl său era chineziterapeut și îngrijea copiii. Scriitorul a intrat în contact cu o altă lume, lume în care adevărul despre moarte nu era ascuns, ci era scos la iveală. Moartea nu reprezenta un subiect tabu. Dacă o bunicuță dispărea din spital spre lumea cealaltă, li se spunea adevărul că a murit și nu că a plecat acasă la ea.

Ținând cont de trecutul său, temele pe care le abordează scriitorul sunt : boala, moartea, viața și credința. Eric-Emmanuel a crescut într-o familie de atei și mult timp nu a crezut în existența lui Dumnezeu, însă pe parcurs scriitorul îl descoperă.

Drama Oscar și Tanti Roz a fost scrisă pentru a spune lucrurilor pe nume. Fără secrete, fără minciuni, doar dezvăluiri.

Am făcut parte din publicul acestei piese de teatru, jucată la teatrul Eugen Ionescu din Chișinău. M-a fascinat povestea minorului Oscar, bolnav de cancer la doar 10 ani și relația sa cu tanti Roz. Într-o lume în care fiecare dintre noi are frică de moarte și de boli, pacienții care în scurt timp vor muri, sunt priviți cu milă și evitați. Adevărul e că nu știm ce am putea să le spune bolnavilor pentru a-i încuraja.

Unica persoană care se comportă natural față de Oscar este Tanti Roz, doza sa de optimism și energie. Ea este cea care prin intermediul glumelor și al ironiei reușește să-l încurajeze pe Oscar și să îl facă să creadă în Dumnezeu.

Piesa regizată de Petru VUTCĂRĂU a fost reprezentată pe scena teatrului Eugen Ionesco de actorii care au intrat în rolurile lor, pentru a ne reda drama și suferința prin care trece acest băiat. Gluma și poreclele pe care și le oferă unul altuia îi face pe acești copii să supraviețuiască și să nu privească boala ca pe o pedeapsă. Bacon- un copil ce suferă de arsuri, Einstein – suferă de macrocefalie, Peggy Blue „ e fata albastră. Cea din penultima cameră de pe culoar. Zâmbeşte întruna, dar de vorbit aproape că nu vorbeşte deloc. Ai zice că-i o zână care a poposit în spital să se odihnească o clipă. Suferă de o boală complicată, de-aia îi şi zice boala albastră, o chestie cu sângele care, în loc să meargă la plămâni, se duce nu ştiu unde, făcând ca pielea să devină albăstruie. Peggy aşteaptă operaţia care o va face să devină roz. Eu zic că-i păcat, îi stă aşa de bine albastră. E atâta lumină şi tăcere în preajma ei, încât, atunci când te apropii de ea, e ca şi cum ai pătrunde într-o capelă.”

Replicile personajelor sunt cele care ne fac să reflectăm asupra vieții, credinței, bolii și morții.

 „– Există suferinţă şi suferinţă. Uită-te mai bine la chipul Său. Priveşte-L cu atenţie. Găseşti că are aerul cuiva care suferă?
– Nu. E chiar curios. Ai zice că nici măcar nu simte durerea.
– Întocmai. Şi asta pentru că există două feluri de suferinţă – cea fizică şi cea morală. Suferinţa fizică o înduri. Pe cea morală ţi-o alegi.” Suferința e în interior, noi alegem dacă dorim să o facem vizibilă și pentru ceilalți.

Treptat Oscar începe să creadă în existența lui Dumnezeu și să-și dorească ca El să-i facă o vizită: „Îmi dau seama încheind această scrisoare că am avut o zi bună astăzi. O zi de familie. Am înfiat-o pe Tanti Roz, m-am înţeles bine cu socrii şi mi-am regăsit soţia bine sănătoasă, chiar dacă pe la orele unsprezece ar urma să devină roz.

Pe mâine. Te pup,
Oscar
P.S. Nici o dorinţă pe ziua de azi. Mai răsufli şi tu niţel.”

Oscar îl transformă pe Dumnezeu într-un personaj real, pe care nu ar dori prea mult să-l obosească cu dorințele sale. Gest înduioșător.

„Dragă Dumnezeu,
Băieţelul a murit. Voi rămâne în continuare o doamnă roz, dar Tanti Roz n-am să mai fiu niciodată. Am fost numai pentru Oscar.”

„P.S. În decursul ultimelor trei zile pe care le-a mai trăit, Oscar pusese la căpătâiul patului o pancartă.
Cred că te-ar interesa să ştii ce scria pe ea: „Numai Dumnezeu are voie să mă trezească“.”

Dostoievski spunea că moartea unui copil este cea care distruge credința, însă Tanti Roz îi mulțumește Domnului pentru că a avut posibilitatea să-l cunoască și nicidecum nu-l învinovățește pentru cele întâmplate.

Decorul, muzica, actorii și jocul acestora au adus pe fețele spectatorilor lacrimi, dar și hohote de râs. Atmosfera creată a fost una inspirată din duritatea vieții, dar o duritate suportabilă, datorită dozei de optimism. Am rămas încântată de ceea ce am văzut, auzit și simțit… mii de fiori…

Nu ezitați să mergeți la teatru! Pentru mai multe detalii despre următoarea piesă de teatru accesați site-ul oficial al teatrului Eugen Ionesco sau accesați site-ul iticket pentru a vă procura un bilet.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto

Cu drag,
G

Anunțuri