Aliona Gherghilijiu este mamă, soție și fiică și în pofida responsabilităților personale, a reușit să ne împărtășească povestea vieții sale. O poveste pe care vă invit să o descoperiți din interviul de mai jos, iar pentru cei mai curioși, mai multe detalii puteți afla lecturând cartea ei „Pe aripile destinului”.
„Sunt copil și fiică de vreo 30 de ani, soție și noră de aproape 7, iar în rol de mamă sunt de 5 ani și jumătate. Fiecare etapă a vieții mele modeste mi-a format caracterul și m-a determinat să devin cine sunt astăzi. Mă bucur că știu să îi compătimesc pe cei care au o viață mult mai grea decât a mea și mi-e tare milă de părinții bătrâni lăsați în voia sorții. Mă doare sufletul când văd copilași grav bolnavi și dacă aș fi Dumnezeu i-aș salva pe toți. Mă întristează faptul că chiar și dacă nu-mi place bârfa, uneori recurg și eu la ea, că de foarte multe ori nu am răbdare să se întâmple ceva aici și acum, că sunt tare supărăcioasă. Totuși consider că sunt o optimistă, chiar dacă de nenumărate ori am dat mâinile în jos și am crezut că nu mai există cale de ieșire din impas.”
– Dacă îți mai amintești, care a fost prima carte pe care ai citit-o?
– Cred că Abecedarul.
– Care este rolul literaturii în viața ta? Cărțile sunt pentru tine prieteni care te sfătuiesc sau o metodă de a te relaxa și de a evada din lumea reală?
– Literatura pentru mine este o modalitate de a mă detașa de la treburile casnice, de la rutina zilnică și îmi place să citesc în liniște, însă recunosc că uneori citesc în fugă sau în același timp pregătesc mâncare și citesc. Asta se întâmplă atunci când cartea este foarte interesantă și nu am răbdare să aflu ce va urma.
– Titlul romanului „Pe aripile destinului” are un mesaj pe care ar trebui să îl cunoaștem? Care este semnificația lui ?
– Acest titlu corespunde în totalitate conținutului cărții mele de suflet. Este o relatare a destinului meu prin care am plutit fără să pot interveni și am acceptat resemnată ceea ce mi-a fost sortit să trăiesc. Acest titlu a fost gândit cu mult înainte să încep să-i scriu conținutul.
– Crezi în destin? Crezi că fiecare are puterea să decidă care ar trebui să fie pașii, pe care să îi urmeze în această viață sau există ceva mai presus de noi, care ne ghidează din culise?
– Da, eu cred în destin. Cred că fiecare își are menirea sa pe pământ. Fiecare trece prin anumite greutăți care îl marchează, însă sunt lucruri pe care le poate schimba. Am o prietenă care nu traversează strada regulamentar. Ea nu are răbdare să aștepe ca semaforul să fie verde pentru pietoni și pornește printre mașini, chiar și acolo unde drumul e cu sens dublu. Eu mereu îi spun că Dumnezeu într-o zi se va supăra pe ea, căci i-a dat viață, dar ea nu prețuiește ce are și să nu-l pomenească de rău, dacă se va întâmpla ceva. În acest caz fiecare decide până unde e soarta omului și de unde începe intervenția proprie.
– A fost visul tău de mic copil să scrii și apoi să publici o carte ?
– Nu pot să afirm că a foat doar un vis, a fost ceva mai mult. Am avut o copilărie nu prea fericită și am trecut prin foarte multe greutăți. Dacă aș încerca să le descriu pe toate nu mi-ar ajunge nici câteva cărți să le scriu. Sunt multe detalii, pe care nu le-am dezvăluit în cartea mea și foarte puțini oameni știu exact prin ce situații complicate am trecut. Eram absolut convinsă că voi scrie într-o bună zi cartea vieții mele, în care voi împărtăși lumii experiența mea de viață, cum ea m-a marcat și cum am reușit să fac față greutăților și să cresc un copil normal.
chezgeorgiana 