Cum l-am descoperit pe Jack Kerouac și al său roman „Pe drum”?

„Nu-i așa că ne începem viața ca niște copii nevinovați care au încredere în tot ce văd în jur?”

În spatele fiecărei cărți pe care o citesc, există o poveste.

Am achiziționat această carte după ce mi-a fost recomandată de un tânăr stagiar francez, pe care l-am întâlnit în februarie 2016, în Constanța. Îi plăceau hipsterii din anii 50 și modul lor de viață: părul lung, călătoriile de-a lungul lumii, muzica pe care o ascultau și libertatea pe care o căutau neîncetat.

Anul acesta am găsit-o în lista cu titlurile propuse de cei de lai haibun.md pentru challenge-ul din ianuarie. Am decis să o citesc, fiindcă o aveam de aproape un an și nu i-am oferit atenția de care avea nevoie.

Este un roman cu accente autobiografice. M-a atras lumea din anii 50, cu toate că au existat fapte și decizii din viața protagoniștilor pe care le-am criticat și pentru care nu am putut să îi apreciez.

În acest roman am descoperit mai multe tipuri de libertate : libertatea manifestată prin călătoriile de-a lungul Americii (au reușit să viziteze estul, vestul, sudul și nordul); libertate prin ascultarea muzicii bop (jazz-ul, swing-ul), muzicii mambo; libertate prin condusul cu  viteze excesive, o senzație similară zborului; libertate în exprimare : discuții interminabile care se încheiau abia când persoanele implicate în convorbire nu mai reușeau să-și țină ochii deschiși; libertate prin excesul de alcool și droguri; libertate prin nelegarea de o anumită persoană pentru mult timp, nici chiar căsătoria sau apariția copiilor, nu-l puteau opri pe Dean Moriartry să nu-și ia bagajele într-o bună zi și să plece; libertate prin încercarea mai multor tipuri de joburi, începând cu cele mai nesemnificative și mai de jos.

În această carte totul depășește extremul, nu există limite, nu există riscuri de care să le fie frică. Se conduc după principiul : „Totul sau nimic!”. Când ascultă muzică ei nu o fac doar pentru divertisment, pentru ei muzica este un mod de a trăi, de a vedea prin muzică, de a analiza fiecare membru al unui band din punct de vedere psihologic: „Prez are grijile tehnice ale unui muzician care cântă pentru bani, e singurul bine îmbrăcat, uite cum intră în panică dacă trage vreun falset, dar uită-te la șeful lor ce calm e, (…), pe el îl interesează doar cum sună muzica, doar grava ei exuberanță.” „… în timp ce artistul negru cânta gânditor și demn, puștiul înalt, subțirel și blond de pe Curtis Street, Denver, îmbrăcat cu blugi și curea cu ținte, ținea muștiucul în gură, așteptându-i pe ceilalți să termine, și când asta se întâmplă, începu el și zău că trebuia să te uiți în jur să vezi de unde venea soloul, pentru că răsuna dinspre buze care zâmbeau angelic și era un solo ca de basm, blând, dulce. Singuratic ca America, un țipăt ascuțit în noapte.”

Protagoniștii nu au problemele pe care le au cei din jur. Pe ei nu-i zbuciumă gândul că mâine s-ar putea să nu mai aibă nici un ban sau s-ar putea să nu mai aibă ce să mănânce, sau unde să doarmă. Acestea sunt niște gânduri ale oamenilor de rând. În timp ce mulțimea nu conștientiza că are doar o viață și ar trebui să o trăiască la maxim, fără griji inutile, protagoniștii nu doar că erau conștienți, dar și experimentau aceste trăiri. „Acuma uită-te şi tu la ăia din faţă. Au griji, numără kilometrii, se gândesc unde-or să doarmă la noapte, câţi bani costă benzina, cum e vremea, cum o să ajungă acolo şi, cu toate astea, ei or să ajungă acolo oricum, ştii. Dar ei nu ştiu decât să se agite şi să trădeze timpul cu false urgenţe şi altele, temători şi plângăcioşi, sufletele lor nu se vor linişti până nu se vor agăţa de o grijă clară şi dovedită şi, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecvată şi vor umbla aşa, cu un aer nefericit, şi timpul va trece pe lângă ei şi ei ştiu asta şi asta-i nelinişteşte îngrozitor.”

Deseori au rămas fără un ban în buzunar, fără mâncare. Salvatore Paradise, a experimentat moartea clinică din această cauză. (Ieșirea din timp este o temă pe care am întâlnit-o la Mircea Eliade, în „Noaptea Sânzienelor”, o temă pe care nu m-am așteptat să o reîntâlnesc atât de repede în lecturile mele.) „Pentru o clipă doar, reușisem să ajung la acea culme a extazului pe care dorisem dintotdeauna s-o ating, ieșirea completă din timpul cronologic în tărâmul umbrelor veșnice și miracolul simțit în întunecimea lumii muritoare și senzația că moartea mă îmboldește să merg înainte, ca o fantomă care se urmărește pe sine însăși, iar eu mă grăbesc, precum marinarii legați la ochi, pe o scândură de unde toți îngerii s-au aruncat în genunea sfântă a necreatului pustiu (…) Am înțeles că murisem și renăscusem de infinite ori, dar nu-mi mai reaminteam…”

Cu toate că există cititori care îi critică romanul, Jack Kerouac a abordat subiecte actuale și veritabile inspirate din anii în care a trăit, nu doar a existat. Chiar și dacă protagoniștii pe care i-a creat nu reprezintă niște exemple demne de urmat, în totalitate,. Aceștia au și trăsături sau principii de viață pentru care merită să îi respecți și să începi să înțelegi că nu are sens să ne facem griji de la probleme minuscule, pentru că ele peste un anumit timp dispar, iar în locul lor apar altele. Nu e cazul să ne chinuim neîncetat mintea cu astfel de inutilități.

 „Toată lumea veniseră aici (la Hollywood) ca să facă film. (…) Viața nu era ca-n filme.”

„Cum să vorbești despre sentimentul pe care-l ai când te desparți de oameni și vezi cum siluetele lor rămân în urmă și apoi dispar cu desăvârșire?”

Cu drag, 
Georgianadsc_1152

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s