Despărțirile, dragă L, să știi că dor

Cu ceva timp în urmă doream să scriu un articol despre plecări : Plecările sunt alea care dor. De fapt nu dor plecările, ci despărțirile de cei dragi.

Dacă pleci undeva și nu există persoane de care să te atașezi, privești totul mult mai detașat. În cazul în care ai întâlnit cel puțin o singură persoană pe care o respecți și o apreciezi, cele care dor sunt despărțirile. Și … uneori… dor prea mult.

Când știi că joi pleci, după ce ai stat câteva luni, săptămâni sau zile, începi să te gândești obsesiv că uite iarăși trebuie să pleci. Iarăși trebuie să lași în urma ta locuri și mai ales suflete dragi ție. Îți refaci bagajele și închizi ușa în urma ta.

Și faza e că în anumite locuri știi cu siguranță că vei reveni sau că vei revedea acei ochi frumoși care te-au încurajat mereu, acele zâmbete care ți-au inspirat speranță, acele brațe care ți-au oferit protecție, acele mirosuri care ți-au marcat în suflet chipul unei persoane, acele glasuri care ți-au împărtășit din experiența și dragostea lor profundă pentru tine.

L îmi zice mereu că nu trebuie să trăiesc în trecut, că trebuie să privesc doar spre viitor și să trăiesc în prezent. Să gust fiecare moment care mi se oferă cu satisfacție deplină, fie el fericit sau fie el dureros. Cu toate acestea dragă L, să știi că sunt zile în care ai nevoie de anumite persoane în viața ta, persoane de care te despart mii de km. Vrei să împărtășești ceea ce ți s-a întâmplat, să te bucuri cu ei, să râzi de momentele amuzante sau să plângi, descărcându-te sufletește fiind în compania lor. Și crede-mă dragă L, că nu poți să plângi cu oricine.

De multe ori nu realizăm care este importanța unor persoane, lucruri sau locuri din viața noastră. De obicei după ce le pierdem sau suntem nevoiți să le părăsim, apare dorința aceasta înnebunitor de chinuitoare de a opri timpul în loc și de a trăi mult mai intens ceea ce ni s-a oferit, de a prețui și a aprecia mult mai mult persoanele și lucrurile care ne-au fost oferite.

Deseori mi-am dorit să stau la o masă cu toți cei dragi, de sărbători, însă din păcate, de mult timp nu am mai avut parte de reuniuni în familie. Și e trist, pentru că toată lumea într-o bună zi pleacă. Rămâi doar tu cu tine. Doar tu nu te părăsești nicicând.

Există persoane de care știi că vei fi mereu departe. Pentru că au ales alte țări, alte orașe, alți oameni care le sunt mult mai dragi sau poate tu ai ales altă cale, decât cea pe care au ales-o ei.

Suntem niște păsări călătoare, iar uneori zburăm orientându-ne după direcția vântului.

De aceea dragă L, mă destăinui, recunoscând că de fapt cea care te face să privești în trecut și să răsfoiești printre amintiri, nu este cu siguranță dorința de a evita prezentul, ci este de fapt dorul mistuitor și lipsa persoanelor, de care ai nevoie în anumite minute, ore, zile …

Cu drag, 
 Georgiana

Anunțuri

5 gânduri despre „Despărțirile, dragă L, să știi că dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s