Tânărul „prețios” Bel Ami de Guy de Maupassant

„Omul este bun de la natură, dar societatea este aceea care îl corupe. (Jean – Jacques Rousseau)

Am recitit romanul Bel Ami fără a remarca zborul continuu al paginilor. Inițial romanul mi-a părut puțin plictisitor, pe parcurs, însă, mi-am schimbat viziunea. Abia așteptam să redescopăr ceea ce s-a întâmplat cu secole în urmă, într-o carte a cărei istorie nu putem să confirmăm că ar fi inspirată în totalitate din realitate. În pofida faptului că au trecut mulți ani de când a fost scris și publicat, tema acestuia rămâne actuală. Oamenii continuă să fugă după bani, putere și poziție socială, chiar dacă nu mai există o delimitare propriu-zisă a claselor sociale în prezent.

Romanul Bel Ami este o demonstrare a faptului că oamenii pot fi schimbați de societate nu doar în bine, dar și în rău. Devenim asemănători cu cei ce ne înconjoară sau „Cine se aseamănă se adună”.

Georges Duroy, protagonistul romanului, numit Bel Ami, este cel care ne va demonstra „teoria” lui Jean – Jacques Rousseau. Pe parcursul operei remarcăm nu doar evoluția sa pe scara socială, dar și involuția sa din punct de vedere moral și spiritual.

Dacă de la început tânărul Georges ni se arată doar ca fiind încrezut în exteriorul său : „Țanțoș din fire, dar și bățos ca un fost subofițer, el își mlădie talia, își răsuci mustața cu un gest scurt, milităros, și aruncă asupra celor de la mese o privire repede și rotitoare, una din acele priviri de băiat fercheș…”.  „Femeile ridicaseră capul spre dânsul …”. Odată cu avansarea sa în societate, acesta devine tot mai arogant, mai fățarnic, un tânăr „prețios” care știe cum să se infiltreze în rândul celor de sus, fără nici măcar o părere de rău că îi calcă pe ceilalți în picioare. Suntem martorii decăderii totale a lui Duroy, în favoarea banilor.

La început asistăm la inițierea acestuia în lumea de sus de către vechiul său camarad, Charles Forestier, care îi oferă un sfat pentru a se agăța de lumea „bună” : „Știi, nene, că nu-ți merge rău pe lângă femei? Trebuie să cultivi asta. Poți s-ajungi departe. (…) Căci tot prin ele se poate ajunge mai degrabă.”

Astfel Bel Ami continuă să urce treptele sociale, alegându-și diverse amante cu titluri tot mai impunătoare, însă unica sa iubire rămâne a fi prima sa amanta, Clotilde de Marelle, pe care nici timpul, dar nici circumstanțele nu i-o pot șterge din suflet și inimă.

Charles Duroy este un Dorian Grey, ale cărui țeluri sau chip hain nu este creionat într-un oarecare portret. Nu putem să îi descoperim următoarele șiretlicuri pe care urmează să le aplice în practică. Atunci când se pare că apele sunt liniștite, apare Bel Ami, ca un tsunami și schimbă starea lucrurilor, fără a mai privi în urmă. Pentru el nu există ideea unei familii fericite bazate pe iubire, ci ideea unei vieți lipsite de griji datorită unui rang cât mai înalt în societate. Iar invidia pentru succesul altuia îl „mănâncă” nu doar în interior, dar și în exterior. Devine nervos, iscodește noi planuri pentru a demonstra tuturor că el poate fi mai bun decât alții, că el poate avea mai mult și mai mult și probabil setea de putere și bogăție nu ar înceta, dacă ar mai apărea cineva în societatea lui cu mai multă avere și o poziție mult mai avantajoasă.

Unica faptă cât de cât acceptabilă și care îi scoate la iveală latura umană este faptul că nu profită din punct de vedere sexual de ultima sa soție, a cărei virginitate i-o protejează înainte de căsătorie.

Urmează să descoperiți singuri, după ce veți lectura romanul, planurile meschine ale tânărului Bel Ami, care nu încetează să ne uimească. Lectură frumoasă!

Cu drag, Georgiana F

Anunțuri

Un gând despre „Tânărul „prețios” Bel Ami de Guy de Maupassant

  1. Pingback: Rapid Fire Book Tag | chezgeorgiana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s