Școala de Bloggeri, Ediția a II-a. Un sfârșit frumos…

Mai țineți minte că vă povesteam că m-am înscris la o școală de Bloggeri, datorită unei prietene și că eram atât de bucuroasă că am avut așa posibilitate? Ei bine, uite că, în urmă cu 10 zile, am primit și diplomă și premiu, o carte minunată Spațiul public și comunicarea de Isabelle Pailliart, oferită de unul dintre sponsorii școlii: Bestseller. Nu știu sigur când voi  avea ocazia să o răsfoiesc minuțios, pentru că eu citesc, de obicei, literatură beletristică,  ori psihologică / motivațională, iar acum având și teza de masterat de susținut, studiez simbolurile și semnificația lor. Însă, hai să fiu sinceră, mă bucur că mi-a fost oferită. Orice carte e binevenită să facă parte din mica mea bibliotecă, care crește treptat, nici nu prea mai am spațiu pentru cărțile mele.

Diplomele și micile premii au fost înmânate în unul dintre localurile Chișinăului, Butoiaș. Mi-a plăcut foarte mult interiorul, dar și exteriorul localului, mai ales având în vedere, că a fost prima dată când am pășit pragul restaurantului. Pentru a te destinde și a te simți bine este nevoie ca atmosfera în care se petrece evenimentul să fie minunată. Deci, punct ochit, punct lovit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă foto

Unii dintre absolvenții acestei școli ne-au încântat cu niște discursuri de mulțumire celor care au organizat această școală. Discursuri ce ne-au emoționat și ne-au făcut să ne dăm seama cât de repede a zburat timpul. Când realizezi ceva deosebit sau când faci parte dintr-o echipă frumoasă, nici nu observi cum trece timpul.

Pentru a ne putea detașa de toate problemele și gândurile, am fost serviți cu un vin rafinat și delicat, Apriori Wine și cu alte bunătăți pregătite de local. Dacă la început emoțiile pozitive erau cele care ne invadaseră în totalitate, spre sfârșit ne-am deschis unul față de altul, pentru a ne putea cunoaște și a ne împărtăși experiența de viață trăită la această școală.

Nu ar trebui să uităm și de minunatele poze realizate de către Effect Studio Moldova. Acum vom avea amintiri frumoase pe vecie, pentru a ne putea mândri că suntem absolvenții acestei școli și pentru a avea dovezi veridice că în realitate am făcut și noi parte din acest proiect frumos, creat de către Liga Tineretului din Moldova. O organizație non-guvernamentală care susține idealurile tineretului.

Mulțumesc tuturor sponsorilor pentru această experiență frumoasă și mentorilor noștri care ne-au îndrumat și ne-au susținut pentru a ne realiza visul! Mulțumesc Mihaelei Josanu pentru că ne-a organizat și ghidat în acele două luni și continuă să o facă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă foto 

Anunțuri

3 gânduri despre „Școala de Bloggeri, Ediția a II-a. Un sfârșit frumos…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s