Ciuleandra sau dansul vieții: mulți se prind, dar nu toți se țin…

„Mărturisesc că pe mine m-a obsedat şi mă obsedează Ciuleandra ca o fatalitate.”

(Ciuleandra de L. Rebreanu)

Ciuleandra în regia artistică a lui Alexandru Grecu a fost jucată pentru prima dată la Paris, pe 10 octombrie 1996. Pe parcursul anilor a continuat să fie prezentată pe scena teatrului Satiricus Ion Luca Caragiale, fondat în 1990 de Alexandru Grecu. Vineri, 08 martie 2016, am decis să fiu martoră la ceea ce se întâmplă în scenă și în public, în timp ce are loc interpretarea piesei.

Piesa de teatru a început cu o problemă actuală a societății noastre : Banul a fost și continuă să fie cel care conduce lumea, fie că recunoaștem sau fie că nu.

Puiu Faranga, protagonistul piesei de teatru Ciuleandra (după romanul Ciuleandra al lui Liviu Rebreanu), este un tânăr ce s-a bucurat de tot ce i-a poftit sufletul, fără limite. În momentul în care o întâlnește pe Mădălina, pe care nu o mai poate cumpăra cu bani, oricât de mult și-ar dori, pentru că sufletul și inima ei aparține unui alt personaj, Ursu, doctor în devenire, apelează la tatăl său, pentru ca acesta să-i achiziționeze „jucăria” mult dorită.

Mama Mădălinei renunță de dragul banilor la fiica sa, fapt ce o face să decadă în totalitate, în fața noastră și fără ca să ne dorim o judecăm și ajungem să ne întrebăm: Cum oare ar putea să renunțe o mamă la copilul ei, la sânge din sângele ei, la acea fiică, pe care a avut-o alături la bine și la greu, timp de 14 ani? Trădare mai groaznică decât aceasta, nu știu dacă mai există…

Astfel mica Mădălina este vândută, părăsită de mama ei și cumpărată de tatăl lui Puiu, ca pe o jucărie oarecare, fără ca măcar strigătele ei interioare sau cele pe care le exteriorizează să o înduplece pe maica sa să renunțe la această idee. Nimic și nimeni nu a mai putut să o salveze.

Chiar și cu trecerea anilor, Mădălina nu se lasă cucerită de puterea banului, rămâne acea fată inocentă, cu sufletul fragil și rănit, rană pe care nu o va putea vindeca nici chiar timpul.

Durerea din sufletul ei ne este redată prin muzica sugestivă, prin dans, prin gesturile, mimica și bocetele personajelor. Regizorul a atins sufletele spectatorilor, cu siguranță, și va continua să o facă, având în vedere detaliile atât vizuale, cât și sonore introduse pe parcursul piesei, dar și datorită actorilor care au intrat în pielea personajelor cu trup și suflet.

Puiu, este un personaj slab de caracter, semnificativ fiind și prenumele său, trecerea timpului nu-l va transforma într-o persoană independentă, din cauza faptului că atunci când are nevoie de ceva, apelează la tatăl său, care îl scapă de probleme.

În momentul în care o obține pe Mădălina, cu ajutorul sponsorului și sprijinului său principal, Puiu își începe monologul cu replica: „Te-oi lua. De ce te iau?”. Remarcăm că el, în realitate, nu era interesat de ea ca personalitate, ci pur și simplu a vrut să-i fie îndeplinit moftul și văzând că ea nu se lasă cucerită de „farmecul” său copilăresc, apelează la AS-ul  din mânecă.

Apariția personajului Regele și ritualul curtării Mădălinei, de către acesta, îi întoarce lumea cu susul în jos: „- Ce s-a întâmplat maiestate? / – Ce se întâmplă c-un bărbat, când vede o zeiță?” sau: „De unde așa o floare rară?”. Gelozia îi invadează sufletul lui Puiu și faptul că ar putea să piardă ceea ce nici nu i-a aparținut, îl înnebunește cumplit: „Ce are aici papa, când e pe foc iubirea mea?”.

Urmează destăinuirea acestuia în fața lui Madeleine: „Orice ar fi, eu doar pe tine te voi iubi. Doar moartea ne va despărți.”. Iubirea neîmpărtășită a lui Puiu, (dacă era iubire, în realitate), o sufoca pe Madeleine: „Dragostea mea, numai a mea”.

Această iubire a distrus-o și l-a distrus, a vrut ceva ce nu-i era hărăzit: „Vezi, ai grijă ce-ţi doreşti/ Că s-ar putea să şi primeşti…”. Doar că această dorință a fost una fatală: „Vorbesc cu tine, nu mă auzi! Mă uit la tine, nu mă vezi! Pe cine auzi?! Pe cine vezi?! Taci!!! Taaaci!!!”.

Imposibilitatea și neputința lui Puiu de a lua decizii proprii în viața sa, l-a făcut să devină un om matur cu un comportament de copil alintat. A ajuns să se descopere pe sine prin intermediul greșelilor comise, iar prin această descoperire să înnebunească. Fără să vrea tatăl său și Matilda, în loc să-l salveze, l-au condamnat la o viață cu un final tragic.

Cel care l-a ajutat să-și cunoască sufletul este doctorul Ursu, cel care i-a furat inima Mădălinei:

„- Eu totuşi am iubit-o mai mult, doctore! Am iubit-o atât de mult. Încât am și omorât-o!
– Ai omorât-o chiar de două ori; întâi i-ai ucis sufletul când ai luat-o, şi a doua oară i-ai ucis şi trupul.” La 14 ani era Mădălina, după ce a luat-o a devenit Madeleine. Și-a pierdut adevărata sa identitate, a fost impusă, mai bine zis, să renunțe la ceea ce reprezenta, pentru a deveni, ceea ce doreau ei. Are loc scindarea personalității Mădălinei, fapt ce o face să se balanseze mereu și mereu între trecutul îndepărtat și prezentul în care exista.

Puiu nu are maturitatea necesară pentru a recunoaște că el este cel vinovat pentru ceea ce i-a făcut Mădălinei și încearcă să dea vina pe altcineva:

„- Acuma ştiu de ce am omorât-o, doctore! Acuma înţeleg că din pricina dumitale am omorât-o! Numai din pricina dumitale!
– Pentru că nici nu ştiai că exist?
– Nu ştiam, dar te simţeam fără măcar să-mi dau seama. Când mă uitam in ochii ei nu mă vedeam pe mine, dar simţeam pe cineva! Melancolia ei nu mă cuprindea pe mine, ci regreta pe celălalt… Sufletul ei se închidea în faţa mea, oricât încerca să se prefacă… Și atunci, când am înţeles că e ursită să-mi rămână totdeauna străină, pentru că nu mai puteam spera s-o câştig niciodată, decât să fie a altuia, mai bine am sfărâmat-o!..”. Gelozia involuntară și inconștientă l-a făcut pe Puiu, într-un moment de rătăcire să distrugă două vieți: a sa și a ei.

Vă întrebați dacă piesa a avut succes? Bineînțeles, publicul a mulțumit actorilor pentru această reprezentare frumoasă, prin intermediul aplauzelor furtunoase și apoi a urmat o altă dovadă : Întreaga sală s-a ridicat în picioare pentru a aprecia efortul și talentul lor.

Dacă doriți să fiți spectatorii altor piese frumoase, nu ezitați să accesați site-ul oficial al teatrului Satiricus din Chișinău.

Sursă foto

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu drag, 
G

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s