Trecut, prezent, viitor …

fa9f11aadbace3925bdef7c41863ef42

Și vine o zi când totul nu mai este așa precum a fost. Și îți pare rău că timpul trece, fără încetare, fără a avea un buton pe care să scrie STOP și pe care să poți să apeși când totul decurge mult prea repede. Și e păcat, pentru că sunt momente pe care ai vrea să le trăiești mereu și mereu.

„Cu părul în vânt, prezentul se îndreaptă galeș spre viitor și lasă în urmă trecutul, care nu mai reprezintă acel amant ideal de care să mai aibă nevoie. Viitorul este pentru prezent cel mai râvnit amant, însă un amant care nu vrea să se lase cucerit. Prezentul fuge de trecut spre viitor și care ar fi sensul? Oricum viitorul nu va lăsa garda jos, nu va accepta să devină amantul ideal al prezentului.”

Trecut, prezent, viitor … Când ești în prezent, de multe ori faci greșeala de a te ține strâns legat printr-un fir invizibil de acel trecut care părea cândva atât de fermecător. Și ai mai vrea să mai guști din el câte o mică bucățică, atunci când prezentul nu mai este atât de încântător precum ai vrea să fie. Însă apoi îți dai seama că nu e corect față de prezent, să-l înșeli mereu și mereu cu acel trecut îndepărtat, dar ce să mai zicem față de viitor, care observă scânteia-ți din ochi atunci când vorbești despre acel Trecut, care te înnebunește atât.

Și apoi îți mai aduci aminte că acel trecut te-a mai și rănit, te-a făcut să suferi, să te doară și cu toate acestea sunt zile când îl preferi pe el. Și atunci prezentul te întreabă: „De ce? De ce dintre trecut și viitor, îl alegi mereu pe cel mai nemernic dintre ei, pe cel care știi că te-a rănit? De ce faci asta? Te-aș înțelege dacă ai alege viitorul, care este atât de imprevizibil. Viitorul îți poate oferi ceea ce trecutul nu a putut să-ți ofere. Dacă ar fi să alegi între noi trei, alege-l pe al treilea! Alege viitorul și nu te mai uita atâta în urma ta, spre ceea ce a fost, spre ceea ce ar fi putut să fie. Trecutul e depășit. Închide ochii și pășește încet spre viitor. Numără fiecare pas pe care îl faci, atent și ține cont că totul depinde doar de tine și de acel viitor frumos care se află în fața ta. Uită-ți trecutul! Ia-mă de mână și hai să pășim împreună spre viitorul mult dorit!”

Și vine o zi când îmi dau seama cât de mult suferă prezentul din cauza alegerilor pe care le fac, din cauza că prefer trecutul. Și știu că nu ar trebui să mă supăr pe prezent, pentru că el nu mă poate înțelege, el nu știe de ce sunt atât de atașată de trecutul despre care el îmi zice că e îndepărtat. Și nu e vorba că nu aș fi atrasă de viitor sau că nu-mi iubesc prezentul. E vorba despre faptul că uneori mă înspăimântă viitorul atât de mult. Nu pot să am încredere în el că nu m-ar face să sufăr așa cum a făcut-o trecutul când era și el un viitor.

Deseori prezentul îmi zice că nu sunt atât de deschisă față de el, că nu mai suntem deschiși unul față de altul. „Nu mai comunici cu mine. Eu vreau să comunicăm. Eu vreau să te înțeleg, dar chiar nu pot să fac asta, dacă nu mă lași să te cunosc mai bine, dacă nu te deschizi. Lasă-mă să gust mai mult din tine și din ceea ce ești! Deschide-ți sufletul față de mine și lasă-mă să intru.”

Și vine o altă zi în care bătăile în ușa sufletului meu sunt atât de zgomotoase, atât de dureroase. Chiar nu mai pot să le suport, vreau să înceteze! De ce le aud în ultimul timp mereu și mereu, nu vreau să le mai aud, nu vreau să le mai simt. Mi-am permis să privesc prin broasca ușii mele și să văd cine se află acolo. Mă așteptam să-mi văd prezentul stând în genunchi lângă ușa mea și implorându-mă să-i deschid. Dar cine credeți că era? Era viitorul care îmi părea atât de provocator, atât de irezistibil, încât nu am putut să nu-i deschid. L-am invitat înăuntru, i-am oferit cel mai confortabil loc din sufletul meu: canapeaua mea roz, cea în care mă ascund atunci când trecutul mă omoară de dor și îmi răvășește toate gândurile, tot ce am obținut până atunci. Însă în clipa în care viitorul a pășit spre acea canapea, a simțit toată încărcătura aceea emoțională și mi-a zis că ar prefera să stea undeva unde de obicei trăiesc doar momente fericite. Atunci l-am invitat să meargă cu mine spre camera în care exist eu cea fericită. Nu puteam să nu-i simt entuziasmul din privire când a intrat acolo.

Și nu puteam să-i înțeleg entuziasmul acela, zâmbetul ce îi apăruse pe buze, scânteia din ochi… Am avut atunci câteva clipe de liniște, care au fost atât de profunde. Am văzut reveria din ochii viitorului. „Cu toate că are o cameră atât de frumoasă, atât de primitoare, atât de veselă, de ce oare m-a dus de la început pe acea canapea roz, care e îmbibată cu atâta suferință? Suferință care m-a făcut să intru într-o depresie neliniștitoare și vedeam și pe chipul ei, acel surâs trist, acea scânteie din ochi stingându-i-se încet încet. În momentul în care m-a condus spre o altă cameră, cameră în care mă aflu acum, i-am văzut sclipirea din ochi. Și acei ochi căprui, credeți-mă că deveniseră în acel moment atât de fermecători, nu puteam să nu mă entuziasmez, nu puteam să nu devin atât de fericit. De parcă ceea ce simțea ea în acel moment se oglindea în mine. Și în acea clipă nu am putut să nu mă îndrăgostesc de ea. Ea, acea copilă visătoare, plină de entuziasm, de dorințe arzătoare, optimistă și atât de pozitivă. Sufletul meu se zbătea în mine de la atâta fericire, de la atâția fluturi ce-mi zburau prin stomac. Iar sufletul meu chicotind își puse ochelari în formă de steluțe.”

A trecut atâta timp de când viitorul a intrat în această cameră cu pereți portocalii. Mi-a admirat fotografiile de pe birou, de pe pereți. A analizat fiecare colțișor și atunci mi-am dat seama cât de mult mă admiră și nu puteam să înțeleg de ce? Nu puteam să înțeleg de ce un viitor atât de minunat ar putea să-mi admire atât de mult prezentul și de ce putea să se sperie de momentele urâte din trecut, doar ele au fost cele care m-au  făcut să fiu mai puternică?

Dintr-o dată viitorul sparge tăcerea care ne înconjura și un glas adorabil și atât de bărbătesc îmi spuse că atunci când prezentul îl întâlnise într-o zi și îl implorase să-mi facă o vizită, nu se gândise că ar putea să se îndrăgostească de ceea ce o să vadă. „Nu credeam că aș putea să mă îndrăgostesc de ceea ce vedeam în ochii prezentului. Vedeam acea durere din ochii lui: faptul că fugeai mereu și mereu spre trecut și în același timp vedeam și acea fericire din momentele când rămâneai cu el, când îi dădeai întâlnire prezentului, când îl făceai să se simtă atât de special pentru că te are, pentru că îl ai, pentru că te bucuri te prezența lui și pentru că îl asigurai că trecutul nu reprezintă nimic pentru tine și că nu ai putea nicicând să-l lași pentru el. Crede-mă că e atât de îndrăgostit de tine, încât atunci când îl ignori se destramă în mii și mii de bucăți invizibile, dar totuși care îl dor de fiecare dată când îți simte răceala.

Când m-ai invitat să iau loc pe canapeaua ta cea roz în care îți petreci atâta timp cu trecutul, după care tânjești mereu și mereu și când mi-ai zis că e un loc în care te afli când ești atât de fragilă, nu mă așteptam să întâlnesc atâta durere, nu mă așteptam ca durerea aceea să mă copleșească în așa măsură încât să simt că mă sufoc și nu puteam să-ți mai văd scânteia din ochi. Crede-mă draga mea, acela nu e un loc în care ar trebui să stai prea des. E o canapea, care e roză doar pentru ochii lumi. De la depărtare, ar părea că petreci cele mai frumoase clipe pe ea, dar atunci când o atingi doar pentru câteva secunde, simți atâtea frustrări, atâtea nopți nedormite, atâta ură, atâtea strigăte de ajutor, atâtea eșecuri, atâtea picături de sânge care se adună într-un pahar mult prea firav și mult prea mic. Tu nu te vezi dintr-o parte cum arăți atunci când te așezi pe acea canapea, îți pare că îți potolește ranchiuna pe care o simți, durerea ce te distruge, îți oprește lacrimile care curg fără încetare, îți vindecă rănile invizibile, dar de fapt te doboară, te face să te ofilești precum o floare.

În schimb camera în care ne aflăm acum, e ceea ce ai devenit. Sunt reușitele tale. Sunt speranțele într-o viață mai bună ce te schimbă complet. Aici pari a fi doar o copilă lipsită de griji. O copilă care știe că e iubită, protejată. Aici se simte amprenta prezentului atât de vie. Și chiar de nu vrei să recunoști, crede-mă că ești mult mai fericită alături de prezent. Îți iubești enorm prezentul, ceea ce mă face și pe mine să te iubesc, să te vreau alături de mine. Ceea ce ai devenit acum, da e adevărat în mare parte i se datorează trecutului, dar și prezentului, care nicicând nu te lasă singură, care nu pleacă nicăieri, care e cu tine în fiecare oră, minut, secundă, chiar și acum aflându-te cu mine, de fapt ești cu el.

Prezentul credea că dacă te voi vizita te voi face să-ți uiți trecutul, să-l lași pe prezent și să-mi cazi timidă în brațele mele, dar de fapt ceea ce nu știa prezentul e faptul că și tu ai nevoie de el, dar ți-e frică să nu te părăsească așa cum a făcut-o trecutul. Și da, ai dreptate, poate să te părăsească. Nu vreau să te mint. Nu vreau să-ți spun că totul e veșnic, dar ceea ce trebuie să știi e că nu vei afla de ce e în stare până nu-i vei da o șansă, până nu vei risca. Și dacă te va lăsa prezentul, va pleca și nu se va mai uita în urmă, așa cum a făcut-o trecutul, să știi că eu, viitorul, mereu voi fi cu un pas înaintea prezentului și dacă vei vrei să mă vezi, vei știi unde să mă găsești.”

În acel moment, viitorul a ieșit din sufletul meu. M-a pus pe gânduri, da. Nu știam dacă ar trebui să cred ceea ce mi-a spus sau să mă prefac că nu l-am auzit. Am avut o noapte lungă, în care nu am putut să închid ochii ore întregi, dar când am adormit, m-am visat lângă prezentul meu minunat și mi-am dat seama că dacă m-aș trezi într-o dimineață și nu mi-aș mai găsi prezentul lângă mine aș fi mult mai tristă, decât am fost atunci când mi-am pierdut trecutul.  Am înțeles că dacă ar fi să aleg între trecut, prezent și viitor, mereu aș alege prezentul, cel care e mereu lângă mine, fără a fugi nicăieri, fără a fi cu un pas înaintea mea, fără a mă ademeni cu amintirile ce au trecut, fără a mă chema spre ceea ce aș dori să am. El e cu mine acum și aici și asta e tot ce contează.

Trecut, Prezent, Viitor…. Lasă Trecutul să dispară încet încet, nu te mai uita înainte spre Viitorul care-ți zâmbește fugar și apoi aleargă cochet spre alte destinații! Ci trăiește alături de Prezent, care merge alături de tine. Nu merge în spatele tău urmărindu-te, așa cum o face Trecutul și nu merge înaintea ta, așa cum o face viitorul pentru a fugi mereu după el ca să-l poți prinde, și pentru ca mai apoi să-ți dai seama că iar a fugit, iar l-ai pierdut și iar trebuie să-l prinzi. Dar merge alături de tine. Ce poate fi mai frumos decât un prezent care te susține în tot ceea ce faci și care e cu tine în fiecare clipă, pe vecie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s